Motivul pentru care Doru Tudoruț a ajuns de urgență la spital. Ce a pățit cântărețul, la 49 de ani

Motivul pentru care Doru Tudoruț a ajuns de urgență la spital. Ce a pățit cântărețul, la 49 de ani
Doru Todoruț

Doru Todoruț traversează o perioadă în care trebuie să îmbine responsabilitățile profesionale cu recuperarea după o accidentare care i-a dat planurile peste cap. Cântărețul s-a confruntat cu dureri la nivelul piciorului stâng, apărute în urma unui meci de padel, iar problema medicală l-a determinat să își schimbe programul și să renunțe la două competiții de alergare pentru care se pregătise. Chiar dacă tratamentul urmat a avut efecte rapide, recuperarea nu este încă încheiată, iar artistul continuă să resimtă uneori disconfort în zona călcâiului.

În ciuda acestei situații, Doru Todoruț încearcă să își păstreze optimismul și să se concentreze asupra proiectelor care urmează. Printre cele mai importante se numără concertul programat pe 14 noiembrie, la Arenele Romane, un eveniment pentru care speră să fie într-o formă cât mai bună.

Doru Todoruț, nevoit să își schimbe planurile după accidentarea la picior

Problemele au început după un meci de padel, sport practicat de artist în timpul liber. Durerile resimțite la piciorul stâng l-au determinat să solicite ajutorul unui medic, în urma consultației fiind identificată o inflamație a fasciei plantare. Această structură de țesut contribuie la susținerea bolții plantare și poate provoca dureri la nivelul tălpii sau al călcâiului atunci când este inflamată.

Pentru ameliorarea simptomelor, cântărețul a primit o injecție cu substanțe antiinflamatoare și anestezice. Intervenția a avut un efect rapid, însă dispariția durerii nu a fost completă. La aproximativ trei săptămâni de la tratament, artistul încă resimțea ocazional un disconfort la nivelul călcâiului.

Accidentarea a avut consecințe și asupra activităților sportive pe care le avea planificate. Doru Todoruț urma să participe la două curse de alergare, una de 10 kilometri și alta de 21 de kilometri, însă starea piciorului nu i-a mai permis să ia startul. Astfel, a fost nevoit să renunțe la ambele competiții, chiar dacă acestea făceau parte din planurile sale.

„Problema la piciorul stâng a apărut la un meci de padel. Am fost la doctor și e o inflamare a fasciei plantare. Am primit o injecție cu antiinflamator și anestezic, care și-a făcut efectul instant. La trei săptămâni de atunci, încă resimt uneori călcâiul.

N-am mai putut să fac lucrurile cum mi le-am dorit. Am avut două alergări la maraton, de 10 și 21 de kilometri, programate și a trebuit să renunț la ele. Să sperăm că nu e nimic grav. Dacă nu, cântăm și dansăm pe loc, batem pasul!”, a transmis artistul pentru Click.ro.

NU RATA – E bun de plată! Artistul din România, obligat să achite 30.000 de lei despăgubiri după ce a distrus apartamentul vecinei

Doru Todoruț, cavaler la minus grade. Soția i-a testat răbdarea, dar el a rămas pe poziții

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
Click.ro
Irina Rimes rupe tăcerea înainte de plecarea de la Vocea României. Ce relație are, de fapt, cu Tudor Chirilă, Smiley, Theo Rose și Horia Brenciu. „O să-mi lipsească și nu o să-mi lipsească”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump numește atacurile ucrainene asupra rafinăriilor lui Putin „o rușine”
Digi24
Trump numește atacurile ucrainene asupra rafinăriilor lui Putin „o rușine”
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!