Acasă » Vedete » Nadine, dezvăluiri emoţionante despre momentele grele prin care a trecut: „Din prima zi de orfelinat, a început destructurarea mea ca om”

Nadine, dezvăluiri emoţionante despre momentele grele prin care a trecut: „Din prima zi de orfelinat, a început destructurarea mea ca om”

De: Maria Iancu 29/03/2022 | 22:28

Nadine Voindrouh şi-a deschis sufletul în cadrul unui interviu recent şi a vorbit despre una dintre cele mai grele perioade din viaţa sa. Vedeta şi-a adus aminte de momentul în care a fost dusă la orfelinat. 

Nadine a trecut în viaţa sa prin multe clipe care au marcat-o profund. La vârsta de doi ani, aceasta a fost părăsită tatăl ei, iar la vârsta de 6 ani, mama ei a murit. Nadine și sora ei au rămas la bunica lor, care ulterior le-a lăsat la orfelinat.

Într-un interviu pentru revista Viva, Nadine şi-a adus aminte de acea perioadă neagră şi a făcut câteva dezvăluiri emoţionante.

CITEŞTE ŞI: NADINE A INTRAT LA FACULTATE LA 44 DE ANI! CE VA STUDIA ARTISTA CARE S-A LANSAT LA ”ȘCOALA VEDETELOR”

”M-a târât până acolo, deși tot drumul am implorat-o, urlând, să nu mă ducă”

”Nu a fost nevoită (n.r. bunica ei) să mă ducă la casa de copii. A făcut-o pentru că așa îi era mai simplu. Am conștientizat tot. M-a târât până acolo, deși tot drumul am implorat-o, urlând, să nu mă ducă. Omul care am fost a judecat-o aspru și a comparat-o cu ce ar fi făcut alții. Omul care sunt azi înțelege că acea femeie a făcut atât cât a știut și cât a putut. Este nedrept să comparăm oamenii. Curajul, demnitatea, puterea sunt haruri pe care toți le avem, dar nu toți reușim să le activăm. Și nimeni nu trebuie pedepsit pentru asta. Ea nu a reușit în viața asta să și le activeze. Poate va alege să se întoarcă și să mai încerce o dată”, a detaliat Nadine.

Deşi acea perioadă a fost una extrem de grea şi i-a lăsat urme adânci în suflet, vedeta mărturiseşte că în prezent este recunoscătoare pentru acele experienţe. Mai mult, Nadine a conştientizat de ce a fost nevoită să le experimenteze.

”Orice aș spune, mintea unui om care nu a trecut prin asta nu poate cuprinde informația… Din prima zi de orfelinat, a început destructurarea mea ca om. Destructurare pe toate palierele: emoțional, intelectual, cognitiv… Unghiul din care privesc lucrurile acum mă face, însă, să fiu recunoscătoare pentru acele experiențe, pentru că, în sfârșit, am priceput de ce le-am experimentat”, a completat vedeta.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Universitatea Hyperion, specializarea Jurnalism. S-a alăturat presei în anul 2016, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.
Parteneri
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali și care a făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată! Daniela Crudu a devenit mamă pentru a doua oară
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali și care a făcut...
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea mai fierbinte româncă! În ce fel a fost pozată de Paști
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și intră într-o relație amoroasă
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are septicemie
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două femei”?  „Noi, bărbații, suntem de două feluri, care facem și care nu recunoaștem.”
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are și multe beneficii pentru organism
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are...
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer:...
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Cum ar fi dispărut un Ferrari, un Maybach și barca pentru care Reghecampf a făcut plângere penală. ”Au fost trecute de pe firmă pe persoană fizică”
Cum ar fi dispărut un Ferrari, un Maybach și barca pentru care Reghecampf a făcut...
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică de Paște
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
Andreea Ibacka, anunț după 13 ani de căsnicie cu Cabral: „Cred că este important să avem libertate”
Andreea Ibacka, anunț după 13 ani de căsnicie cu Cabral: „Cred că este important să...
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a intrat în organism și a făcut această septicemie”
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a intrat în organism și...
Ce este septicemia, afecțiunea de care suferă Florin Piersic. Care sunt simptomele și cauzele ei
Ce este septicemia, afecțiunea de care suferă Florin Piersic. Care sunt simptomele și cauzele ei
×