Oana Tomoiagă traversează o perioadă deosebită, marcată de emoții și bucurii în viața personală. Artista de muzică populară din Maramureș, cunoscută și pentru participarea alături de Mirela Vaida la „Asia Express”, a avut parte de un eveniment special, după ce a acceptat să fie nașă pentru doi oameni dragi.
La cununia religioasă a celor doi, Oana Tomoiagă a impresionat prin apariția sa, dar și prin mesajul adresat mirilor, cărora le-a transmis gânduri bune și urări de bine pentru drumul pe care l-au ales.
Oana Tomoiagă, nașă în port popular
Artista a avut un rol special la nunta interpretei de muzică populară Laura Erhan și a saxofonistului Voicu Dorin. Oana Tomoioagă le-a fost nașă celor doi, iar apariția sa la eveniment a atras atenția prin alegerea vestimentară, inspirată din tradițiile locului de unde provine.
Pentru această ocazie, vedeta a ales să poarte un costum popular maramureșean, punând în valoare portul tradițional românesc. Imaginile de la eveniment, publicate pe rețelele de socializare, au adunat numeroase aprecieri și mesaje de felicitare din partea celor care îi urmăresc activitatea.
Dincolo de ținuta aleasă, artista le-a transmis finilor săi și un mesaj special. Ea le-a urat să aibă parte de o căsnicie fericită, cu credință și oameni dragi aproape.
„Să vă fie familia binecuvântată, drumul luminat și inimile mereu aproape de credință și de oamenii dragi. Să vă bucurați de tot ce e frumos și să nu uitați niciodată că aveți în noi oameni care vă poartă cu drag în suflet!”
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2FWhatsApp-Image-2026-10-21-at-08.07.29-4.jpeg)
Oana Tomoioagă a devenit nașa Laurei Erhan / Sursa foto: Social media
Interpreta de muzică populară a divorțat după 3 ani de căsnicie
Artista și-a întemeiat familia la doar 22 de ani, într-o decizie luată spontan, fără o cerere în căsătorie propriu-zisă. Aceasta a povestit că hotărârea de a face nunta a venit în urma unei simple discuții, în condițiile în care amândoi erau foarte tineri. Din acea căsnicie a venit pe lume fiul său, Vlad, pe care îl consideră cea mai mare bucurie a vieții sale.
„După ce am terminat facultatea, la 22 de ani m-am căsătorit. Foarte rapid, pentru că eram copii amândoi. Nici nu a fost o cerere în căsătorie, a fost o discuție în care am zis eu să facem nunta. Căsătoria mi-a adus cea mai mare fericire a vieții mele, băiatul meu Vlad, un copil special, un copil minunat”, a mărturisit artista.
Povestea de dragoste nu a avut însă un final fericit. După trei ani și jumătate de mariaj, cei doi au hotărât să se despartă. La momentul respectiv, fiul lor, Vlad, avea numai doi ani.
CITEȘTE ȘI: Cum a reacționat Oana Tomoiagă în scandalul dintre Mirela Vaida și Valerie Lungu: „Tu ești traumatizată”