Primul mesaj transmis de Andreea Bălan după ce a fost internată din nou de urgență!

• Vedete
Primul mesaj transmis de Andreea Bălan după ce a fost internată din nou de urgență!

Andreea Bălan se confruntă din nou cu probleme medicale serioase, fiind nevoită să se interneze pentru a se stabili un diagnostic clar, cât și dacă va fi nevoie de o altă intervenție chirurgicală.

Medicii de la o clinică privată au descoperit hematoame care s-au format după operația de cezariană. Andreea Bălan a mai fost internată și operată în urmă cu o săptămână, după naștere.

În momentul de față, artista este monitorizată, existând riscul unei hemoragii. Nu poate fi operată, pentru că nu poate fi supusă altei anestezii – a 3-a in 3 saptămâni.

Andreea Bălan a născut pe 4 martie și pe 16 a fost operată în urma unor complicații.

„În urma celor scrise azi in presa, confirm faptul ca saptamana trecuta (pe 15), am avut o interventie chirurgicala (cu anestezie generala si terapie intensiva) de eliminare a unor hematoame care s-au format datorita operatiei complicate prin care am trecut pe 4 martie cand s-a nascut Clara (operatie cu embolie amniotica si stop cardio respirator, caz foarte, foarte rar). In acest moment ma aflu din nou in spital, deoarece au aparut alte hematoame care trebuiesc operate si eliminate.

Astfel de cazuri sunt rare si tin de anticoagularea sangelui in urma operatiei grele prin care am trecut pe 4 martie.

Poza 1 este de acum 5 minute si pozele 2 si 3, de pe 15 martie.

Va voi tine la curent cu evolutia mea. (Si zambetul e mereu la locul lui chiar daca sunt pe patul de spital?)”, a transmis Andreea Bălan.

https://www.instagram.com/p/BvRf731h4Ow/

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare