Scandal sexual într-o comună din Gorj între primar și medicul localității: “Mi-a cerut să mă despart de soție…“

Scandalul sexual din comuna Albeni, județul Gorj, dintre primar și doctorița de la Centrul de Permanență, Ramona Hortopan, a făcut mare vâlvă printre localnici. Primarul Ionuţ Stan susţine, potrivit adevărul.ro, că a avut o relaţia cu doctoriţa Hortopan, dar că aceasta i-a cerut să se despartă de familie: „Mi-a cerut să mă despart de soţie ca să am o relaţie cu dumneaei şi i-am spus că acest lucru nu pot să-l fac. A existat o relaţie între mine şi doamna doctor. Nu am crezut că se ajunge aici. Nu înţeleg ce a fost în capul dumneaei“.

Mai mult decât atât, primarul susţine că medicul nu îşi face datoria, consumă băuturi alcoolice şi fumează în timpul serviciului. El a postat şi o fotografie pe pagina sa de Facebook în care apare o sticlă de şampanie pe biroul medicului, dar poza ar fi fost făcută de ziua de naştere a Ramonei Hortopan: „Doamna doctor, în timpul gărzilor, consuma atât băuturi alcoolice în camera centralei şi fuma“.

Primarul Ionuţ Stana urmărit-o pe doctoriţă pe camerele de supraveghere video din localitate pentru a constata când vine la serviciu şi spune că aceasta nu îşi respecta programul de lucru.

În schimb, Ramona Hortopan susţine că nu a avut o relaţie cu primarul Stan şi că acesta a făcut o obsesie pentru ea şi că a ajuns să o hărţuiască. Medicul spune că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti împotriva edilului iubăreţ: „Am depus plângere pentru defăimare, hărţuire şi şantaj. Mi-a cerut bani. Mi-a cerut 25 de milioane de lei ca să nu publice pe Facebook nu ştiu ce imagini cu mine. Sunt nişte poze în care nu s-a întâmplat nimic. Nu am avut vreo relaţie de altă natură decât profesională. Omul acesta a făcut o obsesie din persoana mea. Eu nu i-am cerut niciodată să divorţeze de soţie. Să-şi vadă de treaba lui, şi de primăria lui, şi de familia lui şi să mă lase în pace. Am avut o relaţie profesională. Dacă omul a făcut o obsesie, nu e problema mea“.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala de care suferă Armina de la „Insula Iubirii”. Marcel, soțul ei, a dezvăluit problemele de sănătate ale concurentei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala de care suferă Armina de la „Insula Iubirii”. Marcel, soțul ei, a dezvăluit problemele de sănătate ale concurentei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Click.ro
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Decizia anului. Trump deschide piața americană pentru motorina rusească, după o discuție cu Putin. „Prețurile vor scădea spectaculos în toată lumea”. Zelenski acuză Washingtonul că finanțează indirect războiul Rusiei: „Un cadou de ziua lui Putin”
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!