Știm cine va fi următoarea „Faimoasă” eliminată de la Survivor 2026. Surpriză de proporții în show-ul de la Antena 1

Știm cine va fi următoarea "Faimoasă" eliminată de la Survivor 2026. Surpriză de proporții în show-ul de la Antena 1

Se strâng rândurile la Survivor 2026. Înainte de mare unificarea a triburilor, tensiunile și rivalitățile din junglă vor dezechilibra și mai mult concurenții. Noi am aflat care este următoarea Faimoasă care va pleca acasă. Surpriză de proporții în show-ul de la Antena 1!

În ediția de vineri, 17 aprilie a emisiunii Survivor, Marian Godină a pierdut duelul cu Andreea Munteanu, însă, în loc să plece acasă, a fost trimis pe insula Exilului unde va sta până la unificarea triburilor – când va avea o nouă șansă să revină în lupta pentru cei 100.000 de euro. În timp ce încearcă să se adapteze noilor condiții, polițistul se luptă să-și controleze fricile și temerile provocate de singurătate și neprevăzut.

Azi dimineață, am început să explorez zona. Erau niște zgomote foarte ciudate, cu care nu eram obișnuit. Mi se pare că e totul foarte diferit de locul în care am stat până acum, e totul mai sălbatic”., a spus Marian Godină.

Cine este Faimoasa care va fi eliminată de la Survivor 2026

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cea care îl va urma în Exil este Olga Barcari, însă doar pentru o noapte. Apoi, cei doi vor ajunge în tabăra Faimoșilor și vor intra la duel împreună. Înainte de marea unificare, Olga Barcari pierde duelul cu Godină, iar polițistul revine în joc.

Olga Barcari este eliminată de la Survivor înainte de marea unificare/ sursă foto: A1

„Așadar, după eliminarea lui Ceanu, deja difuzată, urmează trimiterea în exil a lui Marian Godină. În exil, pe Marian Godină îl va urma Olga. Între cei doi va avea loc un duel, iar Olga va fi eliminată. Are loc unificarea.

În săptămâna următoare, duelul dintre Alberto și Lucian se va încheia cu plecarea lui Alberto. Apoi Patris va intra la duel cu Ramona și Bianca Stoica, iar cea care va părăsi competiția va fi Patris. Urmează duelul dintre Gabriel Tamaș și Marian Godină, iar apoi va urma duelul dintre Aris și Lucian, în urma căruia Aris va fi eliminat”, notează @viperelevesele.

Clipe cumplite pentru Marian Godină în Exil. Ce a pățit concurentul de la Survivor pe insulă

Cum „păcălește” Antena 1 poporul cu televizorul: Decalaj uriaș între filmări și televizarea Survivor. Ce data este în calendarul din tribul Războinicilor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mesajul DUREROS al lui Cindy Crawford pentru fiul ei înainte ca tânărul să se stingă din viață: „Sunt atât de mândră de…”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mesajul DUREROS al lui Cindy Crawford pentru fiul ei înainte ca tânărul să se stingă din viață: „Sunt atât de mândră de…”
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Click.ro
Maria Boroghină, „regina videochat-ului”, de la studio direct în bucătăria MasterChef! Ce știe fiica ei de 6 ani despre meseria mamei
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Gandul.ro
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!