Tolea Ciumac a rupt tăcerea și a oferit propria sa versiune cu privire la incidentul în care a fost implicat alături de Danu Spartanu, un subiect extrem de mediatizat în mediul online și pe rețelele de socializare.
Fostul luptător a decis să lămurească detaliile serii respective prin intermediul unei transmisiuni făcute pe platforma TikTok, explicând pas cu pas cum au decurs interacțiunile dintre ei și ce l-a determinat să reacționeze violent.
Tolea Ciumac a rupt tăcerea despre conflictul cu Danu Spartanu
În debutul discursului său, luptătorul a explicat atitudinea pe care o are în viață și motivele pentru care își asumă public cele întâmplate.
„Cred că multă lume vrea să știe cum s-a întâmplat faza cu Danu Spartanu, în persoana mea. Eu vă spun că nu mi-e rușine de faptele mele. Toată viața am preferat să plec bărbat dintr-o confruntare, cu coada sus ca pistolul, decât să fug cu coada între picioare. Chiar dacă m-a costat asta. Dar orgoliul meu este împăcat. Sufletul meu este împăcat”, a mărturisit Tolea Ciumac.
Relatând începutul acelei seri, el a subliniat că nu a mers de la început în club însoțit de Dani Spartanu, ci s-au întâlnit întâmplător în timp ce petrecea alături de un prieten.
„Nu cred că eu am fost cu el coleg de șprițuri la început.. Eu stăteam într-un bar cu alt prieten, vorbeam stăteam, pe acolo, toată noaptea am băut, și la un moment dat m-am trezit cu Danu Spartanu. Exact videoclipul pe care l-am pus, pe care vi l-am arătat vouă, exact atât a durat faza, un minut. Am zis: Danu Spartanu! L-am văzut, am băut un shot cu el și după aceea i-am spus: Dani, dacă ne vede lumea aici împreună, o să zică că facem vreun blat de meci, nu știu ce. Nu e bine să ne vadă împreună, du-te mai bine. Și l-am lăsat să plece. Am mai stat vreo două, trei ore și pe la cinci am plecat spre casă”, a adăugat el.
Conflictul propriu-zis s-a declanșat abia în momentul în care cei doi s-au reîntâlnit pe stradă, iar o simplă atingere a fost interpretată greșit.
„Când mergeam spre casă, l-am văzut pe Dani, vorbea cu niște agenți de pază, se certau pe acolo. Eu nu știam până atunci că m-a căutat prin toate barurile. După aceea am aflat că întreba unde e Tolea, să-l omoare, să-l bată, să-l spargă. Când treceam pe lângă el, l-am împins așa, un pic, în spate, cu mâna stângă. Eu sunt dreptaci; dacă voiam să-i dau una, îi dădeam cu dreapta și mă întorceam spre el. Eu treceam în față și l-am împins cu stânga, așa, în spate. Videoclipul ăsta, poate o să-l vedeți vreodată, o să-l pun pe canalul meu de YouTube oficial mai târziu, fiindcă acum nu mă lasă procurorii, sunt imagini din club și nu mă lasă să-l pun”, a menționat Tolea.
De la ce a pornit totul în fața clubului
Luptătorul a descris în continuare modul în care altercația fizică a escaladat rapid.
„L-am împins așa, cu mâna stângă, un pic. El se întoarce la mine: Cine a dat? Zic eu: Mă nebunule, te-am salutat! Și el mă ia de picior și mă trântește jos. Eu am crezut că vrea să mă ridice, să facă pe cel mare pe acolo, că are forță, nu știu ce. El mă trage pe spate, eu m-am relaxat, m-am ridicat și îl certam. Zic: Bă, dar de ce ești prost? Ne faci de râs în fața lumii aici. Adică eu am glumit cu tine și tu faci tâmpeniile astea atât de proaste? El zice: Fratele meu, fratele meu! Și deodată așa a vrut să-mi dea o perversă cu mâna dreaptă, o lovitură, un croșeu”, a detaliat acesta.
Gestul neașteptat l-a determinat pe Tolea Ciumac să riposteze ferm, considerând comportamentul adversarului o jignire profundă.
„Eu l-am văzut imediat. Omul când dă o perversă, imediat i se schimbă privirea. Dacă ești bandit așa, ai nopți pierdute, îți dai seama când cineva vrea să te lovească. Mi-a dat un croșeu, am reacționat, l-am blocat, după aceea l-am împins și l-am lăsat să stea în gardă. I-am zis: Dacă vrei bătaie, vrei perverse, stai că facem bătaie atunci, îți dau tată bătaie! A venit, am apucat să-i dau vreo trei, patru, dar a fugit mâțoiul, nu l-am prins. M-am întors să-mi iau șapca, că șapca e tot ce contează pentru mine. Toată viața sunt cu șapcă, nu vreau să-mi pierd șapca”, a mai povestit Tolea.
În finalul mărturiei sale, el a explicat motivul psihologic pentru care a continuat altercația și ce a urmat la nivel oficial.
„Aia m-a tăiat pe mine când am văzut perversa. În sufletul meu, eu nu pot să concep ca cineva să spună că sunt fratele lui și după aceea să-mi dea o perversă. Nu se asociază deloc astea două fapte în gândirea mea, nu le pot suporta. Dacă el nu-mi dădea perversa aia, eu nu-l băteam. Era ultimul om pe care voiam să-l bat, e ca și cum te-ai duce la circ și te-ai bate cu omul de acolo. Am plecat spre intersecție, iar el stătea și urla pe acolo că unde e Tolea, că e fricos. L-am luat a doua serie, ați văzut și voi asta. După aceea m-au luat și pe mine, m-am dus la secție să le spun care este adevărul.”, a încheiat Tolea Ciumac.
CITEŞTE ŞI: Tolea Ciumac, arestat preventiv pentru 30 de zile după altercația de pe Calea Victoriei