Acasă » Știri » TOP 50 – țările în care femeile au cei mai mari sâni. Pe ce loc este România

TOP 50 – țările în care femeile au cei mai mari sâni. Pe ce loc este România

De: Luciana Polite 25/06/2023 | 18:21
TOP 50 - țările în care femeile au cei mai mari sâni. Pe ce loc este România
Top 50 al mărimii la sâni / Sursă foto: World Data

Zilele acestea, cei de la World Data au realizat un TOP 50 al țărilor în care femeile au cei mai mari sâni. Statisticile se bazează pe câteva zeci de surse, obținute inclusiv de la producătorii de sutiene și bustiere din întreaga lume. România se află și ea în top, dar nu este cap de listă.

Potrivit informațiilor colectate de către cercetători, femeile cu cei mai mari sâni se găsesc în Norvegia, Islanda, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, iar cele cu cei mai mici sâni, în Africa Centrală și Asia de Sud-Est. La nivel global, sânii naturali ai unei femei au o dimensiune medie de cupă A, respectiv B, în sistemul de mărimi din Statele Unite ale Americii.

Pentru a explica aceste mărimi și pentru bărbați, mărimea la sutien este, la modul universal, clasificată în funcție de cupă, de la A la H, A fiind cea mai mică, iar H, cea mai mare posibil.

Cupa A cuprinde: măsura 60, 65, 70, 75, 80 și 85;

Cupa B: de la 60 până la 115;

Cupa C: de la 60 la 125;

Cupa D: de la 65 la 130;

Cupa E: de la 70 la 130;

Cupa F: de la 70 la 130;

Cupa G: de la 90 la 125;

Cupa H: de la 90 la 120.

Pe scurt, fiecare sân este diferit în felul său. Unele femei au cupa mai mare, aceasta fiind dată de dimensiunea bustului, iar altele, au cupa mai mică, dar sânii mai „ascuțiți”. De aceea există sâni în formă de pară, de măr și multe altele. Pentru a face analiza mai simplă, cercetătorii au luat în calcul doar cupele, fără a intra în atât de multe amănunte.

(CITEȘTE ȘI: A spart Internetul cu tatuajele și sânii imenși cu pierce-uri! Cum arată ”bomba nucleară” cu care se iubește interlopul Bebino!)

Ce loc ocupă România în TOP 50 de țări în care femeile au sânii mari

Chiar dacă româncele sunt atât de renumite pentru frumusețea lor răvășitoare, surpriză! România este pe locul 30 din 50, cu o medie de cupă la sutien cuprinsă între A și B. Mai contează și alte elemente, nu doar sânii sau mărimile. Nu uitați faptul că unii apreciază, mai degrabă, sânii mici. Dar cine este pe primele locuri?

Cu o mărime la cupă de C sau chiar D, în medie. Norvegia reușește să se laude cu cele mai „dotate” femei din lume. Pe locul al doilea sunt doamnele și domnișoarele din Luxemburg, cu o cupă C, iar „bronzul mamar” este câștigat de Islanda, tot cu C.

Pe locurile de la 4 la 10 s-au clasat: Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Venezuela, Columbia, Suedia, Olanda și Canada, mărimea medie a bustului în aceste zone fiind tot media de cupa C.

Topul femeilor cu cei mai mari sâni / Sursă foto: World Data

Pentru cei curioși, ultimul loc este ocupat de femeile din Vietnam, unde media este cupa A.

(CITEȘTE ȘI: Declarații controversate! Adina de la Heaven își susține partenerul să își mai ia trei soții: „Dacă vrea cu sânii mari să-și aducă”)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă citeste mai mult
Parteneri
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut anunțul așteptat de milioane de români
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă nici măcar un leu
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă...
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât din tren și s-au plimbat pe peron sau prin stațiune
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât...
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc...
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
Este cea mai bizară insulă din lume. Puțini oameni au curaj să se apropie de ea
Este cea mai bizară insulă din lume. Puțini oameni au curaj să se apropie de...
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce...
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru 2024
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru...
De ce trebuie să aprindem, de fapt, lumânarea sau candela. Puțini creștini mai știu semnificația acestui gest
De ce trebuie să aprindem, de fapt, lumânarea sau candela. Puțini creștini mai știu semnificația...
Locul din România care este interzis turiștilor. E tărâmul în care cuibărește șarpele rău și singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc
Locul din România care este interzis turiștilor. E tărâmul în care cuibărește șarpele rău și...