Transformare incredibilă! O tânără a reușit să slăbească peste 120 de kilograme într-un timp scurt. Ce a determinat-o să își schimbe stilul de viță

Erika Olson a reușit o transformare spectaculoasă, a slăbit 127 de kilograme într-un timp scurt. La doar 24 de ani, tânăra cântărea aproximativ 200 de kilograme, avea o viață haotică și consuma cel puțin cinci litri de suc pe zi. A decis că trebuie să facă o schimbare, iar rezultatul este uimitor.

Pe vremea când era studentă, Erika avea grave probleme de greutate. Aceasta ducea o viață haotică, iar cantitățile de mâncare pe care le consuma erau imense. Mânca numai mâncare de tip fast-food, patiserii și consuma cel puțin cinci litri de suc pe zi.

„De obicei treceam peste micul dejun. Prânzul și cina erau asemănătoare. Little Caesars erau favoriții mei. Obișnuiam să mănânc o întreaga pizza cu pepperoni mare. Consumam și o mulțime de preparate McDonald’s și multe patiserii. După masă aveam întotdeauna ceva dulce, indiferent dacă era suc, tort sau alte prăjituri. Beam o mulțime de suc.”, a declarat Erika, potrivit dailymail.co.uk.

Erika a decis că trebuie să își schimbe stilul de viață și mai ales alimentația în momentul în care a aflat că este prediabetică. Bunica acesteia a decedat din cauza complicațiilor cauzate de diabet, iar tânăra a decis că nu poate lăsa să i se întâmple același lucru și ei.

Transformare incredibilă

Erika a început să își schimbe alimentația și a încercat să facă exerciții fizice, însă din cauza greutății corporale nu reușea să facă nici un antrenament. Așa că a decis să apeleze la o intervenție de by-pass gastric pentru a-și micșora stomacul.

Acest lucru a ajutat-o să renunțe la obiceiurile alimentare nesănătoase. Erika Olson a dat dovadă de determinare și a reușit să slăbească 127 de kilograme într-un timp destul de scurt, iar transformarea a fost incredibilă. Acum este atentă la ce mănâncă și face mișcare zilnic.

„Consum aproximativ 1.800 de calorii pe zi. La micul dejun, beau cafea și mănânc omletă cu niște brânză și cârnați de curcan. De obicei, am și o felir de pâine prăjită. La jumătatea dimineții, am parte de un baton de proteine, iar la prânz prefer tortilla, felii de mere și unt de arahide. La cină am, de obicei, carne cu legume și orez. Mănânc cam același lucru în fiecare zi.”, a mai spus Erika.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!