Andreea Popescu a devenit cunoscută după colaborarea cu Delia Matache. În urmă cu patru ani, Andreea l-a cunoscut pe Rareş Cojoc, multiplu campion la dans sportiv, retras între timp din activitate, iar de atunci se iubesc la nebunie.
Florile au fost mult timp admirate şi folosite de oameni pentru a înfrumuseţa mediul lor, dar, de asemenea, ca obiecte de romantism, ritual, religie, medicină şi ca o sursă de hrană. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă cele mai scumpe flori din lume.
Se anunţă o iarnă dificilă în Bucureşti, cu viscole puternice şi precipitaţii abundente, care vor îngreuna şi mai rău traficul, susţin meteorologii. Ninsorile vor fi abundente şi vor aduce nămeţi uriaşi pe străzi şi trotuare.
Cristina Stamate, care s-a stins luni, la doar câteva zile de la moartea prietenei şi colegei de scenă, Stela Popescu, va fi condusă miercuri pe ultimul drum. Marţi însă, trupul neînsufleţit este depus în foaierul Teatrului de Revistă Constantin Tănase, teatrul unde actriţa a jucat timp de mai bine de 50 de ani.
Vedetele cele mai bogate din România. Nu câştigă cât celebrităţile din SUA, însă are şi România vedete care trăiesc o viaţă de lux datorită câştigurilor din muzică, actorie sau televiziune. În continuare, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă vedetele cele mai bogate din ţara noastră.
După aproape 12 ore de audieri, Sanda Ladoşi a fost lăsată să plece acasă. Vă reamintim că artista şi soţul ei, Ştefan Tache, au fost ridicaţi azi-dimineaţă de DIICOT pentru o fraudă de un milion de euro. Ei sunt acuzaţi de înfiinţarea unui grup infracţional organizat, aderare la grup infracţional organizat, delapidare, bancrută frauduloasă, înşelăciune de convenţie şi falsuri în scris.
Un prezentator TV trece prin momente grele, după ce soţia lui, femeia care i-a dăruit un copil, s-a stins din viaţă la doar trei zile după ce a fost diagnosticată cu o formă gravă de cancer. Simon Thomas, prezentator TV la Sky Sports, este în doliu, după soţia lui şi mama copilului pe care i l-a dăruit.
Oana Roman a dezvăluit faptul că Anamaria Prodan şi-a uitat copiii la şcoală. În rubrica „Secretele Oanei”, vedeta a povestit în emisiune că acum mulţi ani în urmă a vizitat-o pe Anamaria Prodan în America.
Experienţă înfiorătoare trăită de o femeie care a stat 32 de ore în travaliu la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi. Ieşeanca a povestit totul pe blogul ei. Aceasta îi acuză pe angajaţii unităţii medicale că au avut un comportament neadecvat faţă de tinerele care urmau să nască.
Cele mai scumpe nunţi din lume. Ziua nunţii e cea mai importantă îndrăgostiţi, iar totul se învârte în jurul banilor. Economia trece pe ultimul plan. De regulă, însurăţeii cheltuie sume enorme pentru evenimente de vis. În continuare, CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă un top al celor mai scumpe nunţi din lume, care au făcut înconjurul planetei.
Carla’s Dreams îşi bucură fanii cu lansarea a două piese: „Inima” cu videoclip în colaborare cu Delia şi „Animal de pradă”. Piesa „Inima” este inclusă pe albumul „Antiexemplu” şi a fost prezentată publicului în premieră, în această variantă cu Delia la show-ul Carla’s Dreams de la Arenele Romane, la fel ca şi piesa „Animal de pradă”.
Marţi, Dan Ciotoi, solistul formaţiei Generic, a ajuns de urgenţă la spital, iar medicii au decis să îl opereze imediat. Artistul în vârstă de 61 de ani a primit un diagnostic cumplit.
Actriţa Nuami Dinescu a fost profund îndurerată de trecerea în nefiinţă a Stelei Popescu şi a Cristinei Stamate. Aceasta a povestit cum şi-a dat seama că cele mai mici lucruri îţi pot schimba radical viaţa, fără ca tu să le poţi controla vreo secundă. Nuami Dinescu a mărturisit că a durut-o un picior atât de tare, încât simţea că nu mai poate ajunge acasă.
Cristina Stamate, care s-a stins luni, la doar câteva zile de la moartea prietenei şi colegei de scenă, Stela Popescu, va fi condusă miercuri pe ultimul drum. Marţi însă, trupul neînsufleţit a fost depus în foaierul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", unde actriţa a jucat timp de mai bine de 50 de ani.
Analistul politic Cozmin Guşă este de părere că reacţia Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii reprezintă „un amestesc în treburile interne”. Mesajul americanilor este de bun augur pentru românii din stradă, arată consultantul politic.
Dan Negru a decis să meargă în vacanţă în Egipt, însă a ajuns într-o zonă măcinată de conflicte. Prin intermediul contului personal de socializare, prezentatorul TV i-a avertizat pe toţi cei care vor să meargă în ţara respectivă asupra pericolului la care se expun.
O agentă de 22 de ani de la Secţia 4 Poliţie Rurală Beclean i-a luat permisul unui şofer pentru că ar fi depăşit o coloană de maşini pe linie continuă, iar după câteva minute l-a amendat că nu are permisul, certificatul de înmatriculare şi buletinul asupra sa, deşi actele erau la agentă.
Andi Moisescu formează un cuplu cu Olivia Steer şi se bucură împreună de cei doi copii pe care îi au împreună. Înainte de a-şi cunoaşte soţia, prezentatorul a avut o relaţie frumoasă, de cinci ani, cu o femeie care, între timp, a devenit milionară în euro.
Alexandru Arşinel nu îşi poate reveni din şoc! Acesta a făcut mărturisiri cutremurătoare despre Stela Popescu, într-o emisiune tv. După moartea regretatei actriţe, Arşinel a aflat nişte lucruri despre ea, care l-au înduioşat profund. Actorul şi-ar fi dorit să le ştie când aceasta era în viaţă şi să îi spună cât de mult o apreciază.
Raluca Moianu a fost ani de zile una dintre cele mai iubite prezentatoare din ţara noastră, iar emisiunile prezentate, pe rând, i-au asigurat un număr imens de admiratori. Raluca s-a retras în cele din urmă din televiziune, iar divorţul prin care a trecut acum cinci ani a fost unul dintre momentele de cumpănă din viaţa ei.
Cel puţin 11 persoane au fost ucise şi 33 rănite luni, într-un atentat sinucigaş revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic, în apropierea unui centru comercial situat la sud-est de Bagdad, potrivit unui comunicat al poliţiei locale, citată de AFP.
Maria Ghiorghiu a postat pe blogul său un nou mesaj îngrijorător. Fanii ei cred că ea a prezis mai multe tragedii, printre care moartea Stelei Popescu şi a Cristinei Stamate. Acum, ar fi vorba de o tragedie de proporţii. Clarvăzătoarea susţine că vocile i-au spus că se va întâmpla o nenorocire la o moschee.
Ruben Stănilă este un adevărat vraci printre oamenii din Pojoga, un sat mic şi izolat, aflat la graniţa judeţelor Hunedoara şi Arad, un loc împărţit între Ardeal şi Banat.
După ce Oana Roman a vorbit despre el în emisiunea sa online, în care l-a acuzat că i-a tocat banii Gabrielei Cristea şi că el nu munceşte deloc, Marcel Toader a sărit la gâtul ei. La rândul său, afacerisutl a avut multe de spus la adresa Oanei Roman. El susţine că aceasta a avut o ieşire violentă, în faţa unui hotel de Sibiu, când l-a bătut pe soţul ei, Marius Elisei, în public.
Un accident a avut loc azi dimineaţă, în Capitală. O femeie a fost lovită de un şofer chiar pe trecerea de pietoni din zona Arcului de Triumf.
Morgan Mikenas este o bloggeriţă de fitness, urmărită pe reţelele de socializare de o mulţime de oameni, motiv pentru care a decis să lupte pentru frumuseţea naturală, neepilându-se timp de un an de zile.
Chiar dacă imaginea i-a fost „pătată” de scandalul în care este acuzat de corupere de minori, celebrul preot nu duce lipsă de evenimente. Cristian Pomohaci a fost primit cu aplauze şi urale la Zalău, acolo unde a susţinut un recital la aniversarea a nouă ani de existenta a unui post de televiziune cu specific folcloric.
Cristina Stamate s-a stins din viaţă luni dimineaţă, la Spitalul Floreasca, la patru zile după ce a murit buna ei prietenă, Stela Popescu. Atât publicul, cât şi colegii de breaslă, au rămas fără cuvinte şi o regretă enorm pe celebra actriţă.
Doliu în teatrul românesc după ce Stela Popescu şi Cristina Stamate s-au stins din viaţă, la câteva zile diferenţă una de altă. Cele două bune prietene n-au renunţat la scenă până în ultimul ceas, iar asta i-a dat de gândit lui Florin Piersic, care în curând face 82 de ani. Marele actor spune că e imposibil pentru un artist să nu obosească, mai ales la această vârstă.
Vremea va fi închisă, se va răci faţă de zilele precedente, îndeosebi în jumătatea de nord-vest a teritoriului, informează ANM. În sudul, centrul şi estul ţării vremea va fi închisă şi mai ales în prima parte a intervalului temporar se vor semnala precipitaţii.
Naţionala de rugby a României încheie anul pe locul 15 în clasamentul mondial după înfrângerea suferită în weekend-ul trecut în meci test în faţa Tonga (20-25), potrivit ierarhiei date publicităţii de World Rugby.
„Stejarii” ocupau poziţia a 14-a înaintea partidei cu Togo, iar în cazul unui succes puteau urca pe locul 13, înaintea Italiei, o premieră pentru „roş-galben-albaştri însă eşecul suferit a condus la o rocadă cu Tonga, care se afla în urmă cu o săptămână pe 15.
Bordeaux- AS Saint-Étienne este derby-ul acestei etape intermediare din Ligue 1.
Partida se va disputa în această seară de la ora 22:00 şi va fi transmisă în direct de Digi Sport.
Aflată pe locul 5 în Premier League, Tottenham nu are decât varianta victoriei în meciul de astăzi din cadrul rundei intermediare, a XIV-a din Premier League pe care o va susţine pe terenul echipei Leicester. În cazul unui rezultat negativ, londonezii vor pierde contactul cu formaţiile aflate pe primeledouă locuri, Manchester City şi Manchester United.
Marius Şumudică a făcut din nou show în Turcia. Nemulţumit de faptul că Adebayor a marcat după ce a preluat balonul cu mâna golul egalizator al celor de la IBB în meciul cu formaţia sa Kayserispor în etapa a XIII-a reuşita acestuia fiind validată, tehnicianul român i-a cerut atacantului tricoul de joc în timpul partidei.
Espanyol Barcelona s-a impus la limită scor 1-0 (0-0) în epilogul etapei a XIII-a din La Liga contra celor de la Getafe. Victoria catalanilor a fost obţinută graţie reuşitei marcate în minutul 55 de Moreno.
Atalanta a învins codaşa Benevento în ultimul meci al etapei a XIV-a din Serie A cu 1-0 (0-0).
Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 75 de Cristante.
Şi s-au făcut 15! Acesta este numărul de bilete câştigătoare la care am ajuns în luna noiembrie, graţie variantei propuse ieri.
Optimile de finală ale Cupei României programează astăzi trei partide. De la ora 14:00 CSM Poli Iaşi va juca pe terenul celor de la Unirea Slobozia, iar de la ora 18:00 pe „Ilie Oană”, CSU Craiova va întâlni CS Afumaţi.
Jucătorii FC Botoşani nu le dau nicio şansă celor de la Viitorul în meciul din această seară din optimile Cupei României. Elevii lui Costel Enache sunt convinşi că vor elimina campioana din cupă şi vor accede în fazele superioare ale Cupei României.
Ai imagini, o filmare sau o informație de senzație? Trimite-ne pontul — poate ajunge pe prima pagină.