Iarna va fi mai grea decât anul trecut! Se anunţă viscole puternice în Bucureşti

Publicat: 28/11/2017 | 13:17

Se anunţă o iarnă dificilă în Bucureşti, cu viscole puternice şi precipitaţii abundente, care vor îngreuna şi mai rău traficul, susţin meteorologii. Ninsorile vor fi abundente şi vor aduce nămeţi uriaşi pe străzi şi trotuare.

„Probabilitatea ca şi în această iarnă să avem astfel de fenomene, în zona Capitalei este una destul de ridicată. Respectiv un viscol în decembrie, două în ianuarie şi unul-doua viscole în februarie”, a declarat meteorologul Gabriela Băncilă, potrivit stirileprotv.ro.

Primarul Capitalei a promis că s-a pregătit temeinic. Bucureştiul va avea 20 de maşini de topit zăpada, 200 de freze speciale, dar şi peste 3.000 de muncitori angajaţi să lupte cu nămeţii. Aceştia vor fi cazaţi în oraş şi vor interveni atunci când este cazul. Colegii Gabrielei Firea de la Sectoarele 3 şi 5 nu sunt la fel de optimişti. Aceştia susţin că în zonele lor vor fi probleme cu zăpada.

„În sectorul 3 lucrurile nu sunt atât de bune cum ne-am dori, iarna trecută am avut probleme cu deszăpezirea”, a spus Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3.

„Din august 2016 încercam să atribuim un contract de salubrizare şi suntem blocaţi în diverse proceduri de licitaţie, nu am reuşit până la acest moment”, susţine Daniel Florea, primarul Sectorului 5.

Citește și...