UTA, debut cu dreptul în play-out: „Victoria noastră nu a putut fi pusă la îndoială!”

UTA, debut cu dreptul în play-out: „Victoria noastră nu a putut fi pusă la îndoială!”

UTA a debutat cu o victorie în play-out a Ligii 1, învigând Viitorul la Arad cu scorul de 1-0 (0-0). Unicul gol al partidei a fost înscris de Ioan Hora (min.63). De notat ar fi că cele două meciuri din sezonul regular dintre cele două formații s-au încheiat egalitate, 1-1 la Ovidiu şi 0-0 la Arad.

„Băieții au fost la nivel înalt, am mai avut câteva ocazii mari, pe lângă golul marcat. Victoria noastră nu a putut fi pusă la îndoială. Am știut să reacționăm la posesia lor prelungită, iar băieții merită aprecieri. Suporterii ne-au încurajat chiar ieri și resimțim lipsa lor. Atunci când vom juca cu fani, forța noastră o să fie cu totul alta. Avem șapte puncte fără gol primit, important este să avem constanță ca să ne îndeplinim obiectivul. Poate că și eu am greșit când m-am gândit că putem mai mult. Trebuie să luptăm pentru fiecare punct și vedem ce avem de făcut după încheierea acestui sezon”, a declarat Laszlo Balint, după victoria cu Viitorul.

În urma acestui rezultat, UTA a urcat pe primul loc în clasament cu 22 de puncte în timp ce Viitorul ocupă locul 7, loc de baraj, cu 16 puncte.

Programul primei etape din play-out-ul Ligii 1
UTA Arad – Viitorul Constanța 1-0
Astra Giurgiu – Dinamo 0-0
Sâmbătă, 17 aprilie
ora 15.00 Chindia Tîrgoviște – FC Hermannstadt
ora 17.30 Gaz Metan Mediaș – FC Voluntari
Duminică, 18 aprilie
ora 13.30 FC Argeș – Politehnica Iași

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Prosport.ro
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Cabiria Morgenstern, de nerecunoscut după ce și-a ras părul. Schimbare radicală de look pentru fiica Maiei Morgenstern
Click.ro
Cabiria Morgenstern, de nerecunoscut după ce și-a ras părul. Schimbare radicală de look pentru fiica Maiei Morgenstern
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Digi 24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
go4it.ro
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
S-au format adevărate cozi la patiseria din Amzei. Revoltați de postarea lui Niculușcă, bucureștenii au mers să susțină micuța afacere. Inclusiv Dan Teodorescu, solistul Taxi, era în mulțime: „Am venit de nervi și de poftă”. Nea Mihai vinde mii de merdenele, în timp ce la Mița Biciclista nu e nimeni
Gandul.ro