VIDEO | Robert Lele a izbucnit! Care este, de fapt, adevărul despre relația manelistului cu fosta soție: „Încercați să vă vedeți de viața voastră!”

După ce Andra Volos a dezvăluit în exclusivitate pentru CANCAN.RO faptul că are o relație cu manelistul Robert Lele, fanii s-au revoltat pe rețelele de socializare și au susținut că artistul ar fi încă însurat, iar soția lui ar știi despre „aventura” cu fosta concurentă de la „Puterea Dragostei”. Ei bine, după ce a văzut „revoltele” din mediul online, cântărețul a ieșit în față pentru a face lumină în privința vieții sale amoroase. 

Robert Lele a mărturisit faptul că nu mai este însurat de aproximativ 3 ani și că tot ce îl mai leagă de fosta soție este copilul pe care îl au împreună. De asemenea, cântărețul a fost vizibil deranjat de acuzațiile fanilor, cum că și-ar fi lăsat familia și a ținut să desființeze toate zvonurile în acest sens.

Robert Lele: „Eu nu mai sunt însurat de 3 ani de zile”

Recent, manelistul a făcut un clip video pe contul său de Tiktok, acolo unde și-a îndrumat fanii să își vadă de viețile lor și să nu îl mai acuze de faptul că și-a părăsit familia, pentru că nu este nimic adevărat. Solistul a precizat că relația cu fosta parteneră s-a încheiat în urmă cu 3 ani și a menționat că s-a săturat de comentariile răutăcioase ale fanilor.

„Salut toți prietenii mei și toți oamenii care îmi ascultă muzica și cei care mă apreciați! Fac acest video și n-am vrut să răspund până acum la comentariile răutăcioase ale unor oameni, dar văd fel și fel de comentarii precum că mi-am lăsat familia, precum că mi-am lăsat copilul. În situația în care eu nu mai am relație de 3 ani de zile, da?

Deci eu nu mai sunt însurat de 3 ani de zile și vă spun lucrurile astea acum pentru simplul fapt că vreau să stau liniștit și vreau să îmi trăiesc viața liniștit, fără tot felul de comentarii. Și fără să mai văd că scrie fiecare ce vrea.

Deci, să ne înțelegem. Am mai specificat și în alte emisiuni, sau de câte ori am fost întrebat, eu am răspuns și am spus că nu mai am relație de 3 ani de zile, da? Așa că încercați să fiți mai buni, să lăsați răutățile. Încercați să vă vedeți de viața voastră, să vă trăiți viața frumos, să nu vă mai uitați în casele nimănui, da? Ceau”, a transmis Robert Lele pe contul său de TikTok.

VEZI ȘI: ANDRA VOLOS A DUS RELAȚIA CU ROBERT LELE LA URMĂTORUL NIVEL! FOSTA CONCURENTĂ DE LA „PUTEREA DRAGOSTEI” ȘI-A TATUAT NUMELE IUBITULUI CHIAR DE SFÂNTUL VALENTIN!

Robert Lele și Andra Volos formează un cuplu (Foto: Facebook)

CITEȘTE ȘI: ”SUNTEM ÎMPREUNĂ!” + CE ZICE DE ”FOSTA” IUBITULUI. PRIMA REACȚIE A ANDREI VOLOS, DUPĂ CE CANCAN.RO A DEZVĂLUIT RELAȚIA CU ROBERT LELE

Andra Volos și Robert Lele formează un cuplu

CANCAN.RO dezvăluia în urmă cu puțin timp, faptul că Andra Volos s-a îndrăgostit de manelistul Robert Lele. Ulterior, fosta concurentă de la emisiunea „Puterea Dragostei” avea să recunoască faptul că formează un cuplu cu acesta și a menționat faptul că relația lor este la început, iar el este despărțit de fosta iubită de aproximativ 3 ani, așa cum și cântărețul a menționat în videoclipul publicat recent pe rețelele de socializare. 

”Suntem, însă, la început de drum. Vrem să ne cunoaștem pe noi. Să profităm de iubirea asta de început. El nu are nevastă, eu nu am iubit! Și nu avem de ce să ne ferim. El este despărțit de fosta iubită, de vreo trei ani. Se înțelege cu ea, normal, au o fetiță împreună”, a mărturisit Andra Volos pentru Cancan.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!