Acasă » Galerie foto » Oana Zăvoranu, emoţii înainte de… Se întâmplă peste trei zile!

Oana Zăvoranu, emoţii înainte de… Se întâmplă peste trei zile!

De: Cancan 25/04/2017 | 00:00
Oana Zăvoranu, emoţii înainte de... Se întâmplă peste trei zile!
Zăvo vrea înapoi apartamentul din Iancu de Hunedoara

Oana Zăvoranu câştigă, în ultima vreme, procese pe bandă rulantă, iar, peste trei zile, va sta faţă în faţă cu cei care i-au vândut apartamentul din Bucureşti. Printre împricinaţi se numără şi Buzea Craif, fiul vrăjitoarei Brăţara şi prima persoană căreia vedeta i-a vândut, în trecut, casa. .

Zăvo a obţinut în instanţă, în urmă cu ceva timp, anularea contractului de vânzare a respectivului apartament, după ce a susţinut în faţa judecătorilor că a fost păcălită şi a avut câştig de cauză. Numai că, înainte ca judecătorii să pronunţe decizia respectivă, Buzea vânduse deja apartamentul din Strada Iancu de Hunedoara, iar cel care l-a luat de la el l-a înstrăinat către o altă persoană. Motiv pentru care Zăvo a intentat un nou proces, iar peste trei zile va sta faţă în faţă cu cei care au devenit proprietari pe apartamentul ei.
Avocatul Oanei a declarat pentru CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, că bruneta este convinsă că va avea câştig de cauză. ”Apartamentul din Iancu de Hunedoara a fost vândut de mai multe ori, iar acum Oana se judecă cu foştii şi actualii proprietari. Procesul are ca obiect revendicare imobiliară. Buzea a fost primul proprietar, el a vândut casa către o altă persoană, iar aceasta l-a înstrăinat din nou”, a declarat avocatul.
În 2015, Buzea a fost de acord să-i plătească Oanei 20.000 de euro. Zăvo a încercat atunci o mediere cu inculpaţii care au deposedat-o de sutele de mii de euro şi alte bunuri de valoare, printre aceştia aflându-se şi vrăjitoarele Vanessa şi Melissa, însă cu acestea din urmă n-a reuşit să ajungă la împăcare. Luna trecută, Oana a obţinut în instanţă executarea silită a vrăjitoarei Melissa, după ce aceasta a refuzat să plătească 10.000 euro, suma stabilită de judecători drept despăgubire. (CÂŢI BANI TREBUIE SĂ-I DEA LUIS LAZARUS OANEI ZĂVORANU)
 

Buzea Cruiff, primul cumpărător al casei, i-a plătit deja Oanei 20.000 de euro
Buzea Cruiff, primul cumpărător al casei, i-a plătit deja Oanei 20.000 de euro

În 2015, Buzea a fost de acord să-i plătească Oanei 20.000 de euro. Zăvo a încercat atunci o mediere cu inculpaţii care au deposedat-o de sutele de mii de euro şi alte bunuri de valoare, printre aceştia aflându-se şi vrăjitoarele Vanessa şi Melissa, însă cu acestea din urmă n-a reuşit să ajungă la împăcare. Luna trecută, Oana a obţinut în instană executarea silită a vrăjitoarei Melissa, după ce aceasta a refuzat să plătească 10.000 euro, suma stabilită de judecători drept despăgubire. (ZĂVO NU-L IARTĂ PE PEPE)
 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze,...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Filmați goi la DUȘ! Cum au apărut pe net FOTBALISTUL celebru și soția lui CÂNTĂREAȚĂ
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe toate planurile
Horoscop săptămâna 26 aprilie - 2 mai. Vești grozave pentru 4 zodii. Au noroc pe...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea care i-a schimbat viața
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele din Portul Tomis
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a trăit „Au fost restaurante care nu m-au primit. A căzut cerul pe mine.”
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu le poate atinge
Patru zodii care vor avea protecție de la Dumnezeu în luna mai 2024. Răul nu...
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
Secretul autorităților din toate buletinele românilor. Ce înseamnă, de fapt, ultima cifră din CNP
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
„Armata OBLIGATORIE” în România!? Anunțul care bulversează milioane de români
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu:
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
Gabriela Cristea a ajuns la capătul puterilor. Ce o nemulțumește pe vedetă: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită”
Gabriela Cristea a ajuns la capătul puterilor. Ce o nemulțumește pe vedetă: „Sunt nervoasă și...
Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care să te ferești
Horoscopul hindus. Ce spune, de fapt, ziua de naștere despre tine și capcanele de care...
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de oameni
Fabrica uriașă din România care a fost cumpărată de străini. Făcea un produs adorat de...