
Nepasare? Daniela s-a distrat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat miercuri seara in club la concertul lui Puya

Resemnata. Daniela Crudu este constienta ca nu mai are cum sa-si convinga sefii ca este nevinovata
Indiferenta sau, dimpotriva, foarte afectata, dar dornica sa nu lase sa se vada esecul, bruneta a petrecut, imediat dupa concediere, pe scena clubului Princess din Capitala, alaturi de hip-hoperul Puya, care sustinea un concert si care imediat ce a vazut-o in public a chemat-o pe scena alaturi de el. In timp ce Daniela se distra, cunoscutii isi faceau griji pentru ea, iar alte vedete exersau spiritul crestinesc al iertarii pe cazul unic si revoltator al asistentei care isi vanduse farmecele prin sms. Amicii ei Ion Boschet, Bebe de la Cuando, dar si Jasmine, Monica Tatoiu sau Gina Maican cred ca bruneta are sanse sa-si reabiliteze cariera, chiar si dupa un astfel de scandal, si o sfatuiesc sa fie mai atenta pe viitor.
A plans o ora in direct Daniela Crudu a fost invitata Simonei Gherghe la "Acces Direct", unde si-a dat frau liber emotiilor. Bruneta a povestit printre lacrimi ca nu se simte vinovata. "El mi-a dat banii aceia cadou de Mos Nicolae si acum spune ca ii vrea inapoi. Pai, daca mi i-a dat cadou, cum sa ii dau inapoi? Ce, i-am bagat eu mana in buzunar?", sustine Daniela. Legat de faptul ca aceasta suma a fost primita pentru a intretine relatii sexuale, fostul "iepuras" nu neaga faptul ca a fost la el acasa si ca s-au sarutat, insa sustine cu vehementa ca nu au avut contact sexual.
VIDEO Daniela Crudu a bocit în direct! "Leo de la Strehaia mi-a promis că-mi face casă"!
Acesta e de-abia inceputul
"Nu sunt in masura sa judec pe nimeni, mai ales ca eu nu sunt implicata in niciun fel in aceasta poveste. Mi-e si rusine sa vorbesc despre acest subiect. Ca persoana publica, a gresit, pentru ca trebuia sa procedeze cu mai multa atentie cu astfel de personaje. Mai cred ca acesta este doar inceputul, cred ca vor mai urma si alte dezvaluiri, si acum nu ma refer la Daniela sau la Leo, ci la alte personaje publice care sunt implicate in tot felul de povesti scandaloase."
Era mai populara decat Razvan si Dani
"Imi pare rau ca nu mai e la Antena 1, dar cred ca e si pierderea lor, pentru ca Daniela era piesa de rezistenta a emisiunii. Razvan si Dani sunt niste fitosi, eu stiu ca lumea cu Daniela voia sa se pozeze si la mare, si peste tot unde mergeam, ea era cea mai populara. Cred ca isi va gasi din nou un loc de munca in
televiziune, pentru ca orice sut in fund este un pas inainte. Bogdan, fostul ei iubit, este acum langa ea, are grija de ea si o consoleaza." - Ion Boschet
Frumusetea trece, consecintele raman "Suntem intr-o tara crestina si iertarea este proslavita. Niciun om nu greseste iremediabil, insa fetele tinere trebuie sa invete sa gandeasca de doua ori. Frumusetea trece, dar consecintele raman. In privinta concedierii Danielei, cei de la Antena 1 au procedat firesc. In orice institutie comerciala respectabila erai indepartat la cel mai mic semn de indoiala, ca si cancerul." - Monica Tatoiu
O sa o ceara telespectatorii inapoi "Nu mi se pare deloc drept. E viata ei personala. De ce au dat-o afara? Ea la
emisiune era impecabila. Telespectatorii o placeau. Ce are de-a face una cu alta? Si, in fond, ce a facut? I-a pus cutitul la gat sa-i ia banii? A fost un cadou din partea lui. Nu Daniela l-a obligat sa-i dea acea suma. Daca el a fost fraier, nu trebuie sa plateasca ea acum. Sunt multe fete care primesc tot felul de cadouri. Pe ele de ce nu le da afara? Sunt convins ca telespectatorii or sa o ceara inapoi." - Bebe de la Cuando
Face ce vrea cu corpul ei
"Nu sunt la curent cu toate detaliile acestui subiect, dar pot spune doar ca este fix problema ei daca a facut asta. Pana la urma, fiecare face ce vrea cu corpul sau, nu trebuie sa ma intereseze pe mine, nu as vrea sa comentez prea mult. Nu ma intereseaza ce o sa se creada acum, oricum oamenii interpreteaza, chiar daca faci ceva sau nu faci." - Gina Maican
Şi-a irosit şansa
"Era de aşteptat ca Daniela să intre într-o astfel de încurcătură. Păcat că avea şansa unui altfel de drum în viaţă, i se oferise ocazia de a lucra în televiziune, chiar nu înţeleg ce a motivat-o să facă aşa ceva. Unii se luptă mult pentru ocazia de a lucra la o emisiune, iar ea nu a apreciat-o, aşa se întâmplă în viaţă" - Lora
Scandalul te ridică, nu te coboară
"Eu nu pot să o condamn pe Daniela, pentru că, până la urmă, face ce vrea cu trupul ei. Mie una mi se pare normal ca bărbatul să te întreţină, acum depinde de felul în care s-a pus problema acestor bani. Oricum eu sunt convinsă că Daniela va reveni în televiziune, pentru că, în România,
scandalul te ridică, nu te coboară" Oana Lis
Eşti frumoasă? Întoarce lumea capul pe stradă după tine? Urcă-ţi acum pozele pe superfete.cancan.ro şi câştigă premii de excepţie!