Lectorul exhibitionist din Oradea, anchetat de Comisia de Etica a Universitatii

• Știri
Lectorul exhibitionist din Oradea, anchetat de Comisia de Etica a Universitatii

„Este pentru prima data cand Universitatea din Oradea se confrunta cu asemenea situatii care contravin normelor de deontologie profesionala si celor legale. Conducerea considera de neacceptat ca un angajat sa incalce standardele morale obligatorii pentru comunitatea academica, responsabilitatile si practicile specifice unui mediu universitar, indiferent de pozitia academica ocupata de o persoana in ierarhia institutionala”, se arata intr-un comunicat facut public, miercuri, de Biroul de presa al Universitatii Oradea. Potrivit documentului, Codul de etica si deontologie universitara prevede ca „membrii comunitatii universitare vor dovedi in orice imprejurare loialitate si vor promova prestigiul institutiei fara a intreprinde actiuni sau fapte care ar putea prejudicia imaginea sau interesele acesteia”, precizand de asemenea ca institutia „nu impartaseste sub nicio forma astfel de conduite imorale si isi rezerva dreptul de a lua toate masurile ce se impun pentru a clarifica situatia si a proteja imaginea institutiei”. Ca urmare, conform reglementarilor in vigoare cazul urmeaza sa fie analizat de Comisia de Etica a Universitatii din Oradea. Ioan Hathazi, fost candidat la Primaria Oradea si in prezent candidat la un loc in Senat, a fost pozat in ipostaze compromitatoare, pe jumatate gol, in timp ce isi mangaie penisul in fata calculatorului, in laboratorul sau din Facultatea de Inginerie Electronica. Pozele au fost trimise pe pont@cancan.ro de o persoana care a refuzat sa-si decline identitatea, dar care a admis ulterior ca este o studenta. Ea a povestit ca profesorul Ioan Hathazi a agatat-o de pe un site de matrimoniale in urma cu un an, unde avea nickname-ul „Dan Danut”. „Hathazi avea conturi pe mai multe site-uri matrimoniale, ecupidon.ro, elmaz.ro, sentimente.ro… Dar nu cu numele sau, evident, ci cu nickname-ul Dan Danut. Cu timpul, cand se excita, a inceput sa spuna cate ceva despre el, de fiecare data. Asa am aflat ca il cheama Ioan, ca i se spune Puiu, ca lucreaza la Universitate, ca are un copil. A ajuns apoi sa se planga de sotie. Multe spune omul cand e excitat. Si multe promite. I-am cerut diploma cu note mari si a zis ca se rezolva, doar sa ma intalnesc cu el”, a povestit fata.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!