Ion Dichiseanu, sănătos şi voios din spitalul de la Cluj: „Patul îl folosesc în alte scopuri, cu femei, nu pentru boală”

• Showbiz
Ion Dichiseanu, sănătos şi voios din spitalul de la Cluj: "Patul îl folosesc în alte scopuri, cu femei, nu pentru boală"

 

 

Actorul a suferit o intervenţie chirurgicală, săptămâna trecută, la Instititutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj Napoca.

Lui Ion Dichiseanu, în vârstă de 79 de ani, i s-au îndepărtat mai multe pietre de la rinichi şi cu această ocazie, actorul şi-a făcut şi o serie de investigaţii medicale.

Vizitat la Cluj de reporterii emisiunii CANCAN TV, difuzată de luni până joi, de la ora 22.00, doar la Acasă, Dichiseanu era într-o formă de zile mari.

„Sunt bine, sănătos. Mă simt excelent. Cel târziu poimâine părăsesc această garsonieră superbă.

Nu stau la pat, deoarece patul îl folosesc în alte scopuri, cu femei, nu pentru boală”, a mărturisit vedeta.

Maestrul povesteşte că după înmormântarea lui Iurie Darie a început să aibă nişte înţepături, iar fiica lui, Ioana, l-a convins să sune la medic.

Astfel, a ajuns împreună cu ea la Cluj, a intrat în sala de operaţie şi totul a decurs perfect.

„Când Ioana a aflat că trebuie să stau trei, patru zile, ea a plecat înapoi la Bucureşti, dar ne auzim zilnic la telefon. Mă aşteaptă acasă cu chiftele”, a mai spus Ion Dichiseanu.

 

Ana Tepsanu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
Click.ro
Andreea Bălan, mesaj cu subînțeles? „Știi când o conexiune e reală sau când ceva nu e în regulă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
Gandul.ro
Proteste pentru Călin Georgescu la Roma. Sute de susținători își strigă nemulțumirea și cer eliberarea lui Georgescu: „Jos Guvernul mafiot!”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!