Vremea se va menţine caldă şi frumoasă! Vezi aici prognoza meteo până la sfârşitul săptămânii

• Știri
Vremea se va menţine caldă şi frumoasă! Vezi aici prognoza meteo până la sfârşitul săptămânii

Miercuri, vremea se încălzeşte în toată ţara, astfel că la orele amiezii temperaturile maxime vor pleca de la 5 grade pe litoral şi în depresiuni şi vor ajunge la 15 grade în Dealurile de Vest.

Soarele împarte cerul cu norii, în special în regiunile din jumătatea de vest, dar abia noaptea vor ajunge să lase câţiva stropi de ploaie prin sud-vest şi prin nordul extrem. Vântul este mai agitat în zona montană înaltă, dar îşi face simţită prezenţa trecător şi în zonele din partea de est şi vest a ţării.

Se mai încălzeşte miercuri şi în Bucureşti, ajungând să fie uşor mai cald decât ar fi normal pentru această dată cu cele 10 … 11 grade anunţate de meteorologi în orele amiezii. Soarele stăpâneşte în continuare cerul, iar norii ce îşi vor face apariţia sunt numai pentru decor, în timp ce vântul rămâne liniştit. Presiunea atmosferică scade de la 768 mm Hg.

Joi, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal pentru prima decadă a lunii martie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în estul Transilvaniei şi 15 grade în zonele de câmpie şi podis. Norii se înmulţesc treptat în majoritatea regiunilor şi trecător lasă pe ici pe colo ploi slabe. Vântul este mai sprinten la munte, dar şi în regiunile vestice şi sud-estice.

Bucureştenii se bucură pe parcursul zilei de joi de o vreme caldă. Deşi norii acoperă treptat şi cerul Capitalei, nu este cazul să pregătim înca umbrelele, iar în termometre se strâng la amiază aproximativ 15 grade. Vântul aproape că nu se simte.

Vineri, vremea va fi deosebit de caldă pentru data din calendar în toată ţara. Va fi înnorat în vestul, centrul şi nordul ţării şi local va ploua, în timp ce în partea de sud şi sud-est soarele împarte cerul cu norii şi trecător vor fi ploi slabe, pe arii restrânse în Dobrogea şi izolat în rest. Vântul adie uşor, iar maximele termice pornesc de la 10…11 grade pe litoral şi ajung la 17…18 grade în regiunile vestice, sudice şi centrale.

Vineri este cu mult mai cald decât ar fi normal pentru aceasta data în Capitală. Desi cerul este înnorat şi nu este exclus să cadă câţiva stropi de ploaie, maxima termică se situează cu aproximativ 10 grade peste normalul perioadei. Se aşteaptă 16…17 grade la amiază, iar vântul adie primăvăratic.

Sâmbătă, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii martie. Temperaturile maxime vor ajunge la 20 de grade în Lunca Dunării plecand de la 10 grade în nordul Moldovei.

Cald rămâne şi duminică în mare parte din ţară, deşi termometrele mai pierd câteva grade, însă la începutul săptămânii viitoare o masa de aer mai rece pătrunde în zona ţării noastre determinând scăderea semnificativă a valorilor termice, mai ales în estul şi sudul teritoriului şi vom ajunge să vorbim despre un regim termic normal pentru început de martie. Temporar vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, în majoritatea regiunilor, potrivit România TV.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!