Acasă » Showbiz » Showbiz internațional » Bilanţul taifunului Haiyan depăşeşte o sută de morţi în Filipine

Bilanţul taifunului Haiyan depăşeşte o sută de morţi în Filipine

De: Cancan 09/11/2013 | 09:20
Bilanţul taifunului Haiyan depăşeşte o sută de morţi în Filipine

Cel puţin 100 de persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite într-un oraş din centrul Filipinelor, după trecerea taifunului Haiyan, ciclonul prezentat ca fiind cel mai violent din lume în acest an.

Directorul general adjunct al aviaţiei civile din Filipine John Andrews a anunţat că directorul aeroportului din Tacloban a comunicat un bilanţ de „cel puţin 100 de morţi, găsiţi pe marginea drumului, şi aproximativ 100 de răniţi”.

Manila a trimis, sâmbătă dimineaţă, mii de soldaţi în regiunile cele mai afectate de trecerea taifunului Haiyan.

„Am primit informaţii despre alunecări de teren şi clădiri dărâmate”, a declarat şeful Crucii Roşii din Filipine, Gwendolyn Pang.

Taifunul a lovit provinciile Leyte şi Samar, cu rafale de vânt care atingeau viteza de 315 kilometri pe oră.

După ce a traversat centrul şi sudul Filipinelor, taifunul Haiyan se îndrepta sâmbătă spre Marea Chinei de Sud, în direcţia Vietnamului.

Un jurnalist al unui post de televizune locală, GMA, a relatat că a observat zeci de cadavre de-a lungul drumurilor din Tacloban.

Peste 125.000 de persoane din zonele cele mai vulnerabile au fost evacuate înainte de sosirea taifunului, potrivit Apărării Civile, iar alte milioane de persoane s-au baricadat în propriile locuinţe.

Preşedintele filipinez, Benigno Aquino, a avertizat joi populaţia să se pregătească la maxim împotriva acestei furtuni uriaşe care a avut un vârf de 380 de kilometri pe oră în apropiere Filipine.

Banner

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video