Johnny Depp s-a casatorit civil cu Amber Heard

• Showbiz
Johnny Depp s-a casatorit civil cu Amber Heard

Nunta va avea loc la finalul saptamanii, in Bahamas.

Johnny Depp, in varsta de 51 de ani, s-a logodit cu actrita Amber Heard, in varsta de 28 de ani, in decembrie 2013, dupa ce s-au intalnit pe platourile de filmare ale peliculei „Jurnalul unui iubitor de rom/ The Rum Diary” din 2011, potrivit contactmusic.com.

Potrivit unei surse citate de people.com, Depp şi Heard s-ar fi casatorit civil marti, in cadrul unei ceremonii private restranse organizate in casa din Los Angeles a cuplului. La sfarşitul acestei saptamani, urmeaza sa aiba loc ceremonia nuptiala pe insula privata a lui Johnny Depp din Bahamas, Little Hall’s Pond Cay.

johnny deep

Depp şi Heard ar fi decis sa se casatoreasca in aceasta perioada pentru a-şi putea sincroniza programele de lucru foarte aglomerate.

„Amber filmeaza la Londra, iar el se pregateşte pentru urmatorul film din seria «Piratii din Caraibe» care se filmeaza in Australia, deci acesta era singurul moment in care toata lumea se putea intalni”, a declarat anterior un prieten al celor doi actori.

Relatia lui Depp cu Amber Heard parea sa aiba probleme anul trecut, potrivit presei de scandal, dar un prieten comun al celor doi a declarat recent ca vedetele se inteleg foarte bine.

Johnny Depp a avut anterior o relatie indelungata cu actrita şi cantareata franceza Vanessa Paradis, cu care are doi copii – Lily-Rose, in varsta de 15 ani, şi Jack, in varsta de 12 ani. Anterior, Johnny Depp a fost casatorit cu Lori Anne Allison din 1983 pana in 1985. A fost logodit cu actritele Jennifer Grey, Sherilyn Fenn şi Winona Ryder şi a avut o relatie intens mediatizata cu modelul britanic Kate Moss.

R.O.
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!