Un englez a călătorit cu paşaportul iubitei până în Germania şi nimeni nu şi-a dat seama!

Showbiz
Un englez a călătorit cu paşaportul iubitei până în Germania şi nimeni nu şi-a dat seama!

 

Josh Reed a luat un zbor al companiei Ryanair din Londra spre Dortmund şi a prezentat în aeroport actele jumătăţii sale Sophie Watkins. Diferenţele dintre bărbatul în vârstă de 21 de ani şi iubita lui sunt uriaşe, însă nimeni nu a observat asta. Josh şi-a dat seama că a prezentat alte documente abia când a ajuns la destinaţie, în Germania.

“Avem nume şi prenume diferite şi nu ne asemănăm deloc fizic. Te face să te întrebi cât de uşor este pentru oamenii care chiar arată asemanator să treacă graniţa cu documentele altcuiva sau cu unele false”, a declarant Josh pentru The Sun.

“Agentul nostru din aeroport a uitat din greşeală să verifice actele acestui pasager, însă ne-a asigurat că va lua toate măsurile pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple astfel de incidente. În orice caz, era în primul rând responsabilitatea domnului Reed să se fi asigurat că are asupra lui un paşaport valid, conform termenelor şi condiţiilor impuse de Ryanair”, s-a scuzat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.

Josh a reuşit treacă de autorităţile din Germania când a aterizat prezentându-şi permisul de conducere, însă pentru a se întoarce a fost nevoit să o roage pe iubita lui să-i trimită prin curierat paşaportul propriu.

Ruxandra Pătru

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video