Surprize mari la Semi Finala X FACTOR! Ei sunt cei patru finalişti

• Showbiz

Prima parte a serii a adus la X Factor o pleiadă de hituri româneşti. De la piese cunoscute semnate de Proconsul, Holograf sau Carla’s Dreams, alegerile muzicale au fost dintre cele mai apreciate atât de public, cât şi de juraţi.

Pentru prima oară în istoria show-ului, unul dintre juraţi, Ştefan Bănică, nu a avut niciun reprezentant în această etapă a show-ului, prin urmare acesta a declarat încă de la începutul serii că îşi va lua în serios rolul de observator şi va puncta cât mai obiectiv prestaţiile concurenţilor. Aşa se face că acesta a avut de-a lungul serii numai cuvinte de laudă pentru Olga, despre care a mărturisit că are, în opinia sa, nu doar una dintre cele mai bune voci, ci şi cea mai spectaculoasă transformare, în vreme ce pe Marcel Roşca l-a asigurat că îl consideră una dintre cele mai bune, dacă nu chiar cea mai valoroasă voce din acest concurs.

La finalul acestei prime etape a semifinalei, voturile telespectatorilor au decis cine pleacă acasă: este vorba de Izabela Ioniţă, cea care şi-a luat la revedere de la scena X Factor, mărturisind că e bucuroasă că şi-a făcut noi prieteni, că a arătat ce poate din punct de vedere muzical şi că speră ca acest concurs să fie pentru ei toţi o rampă de lansare.

Cea de-a doua parte a serii de vineri a adus la X Factor interpretări ale unor hituri internaţionale celebre, precum “Show Must Go On” – Queen, “Hello” – Adele sau “The Greatest” – Sia, toate piese grele, solicitante, pe care concurenţii le-au adaptat propriilor viziuni muzicale şi cu care au reuşit să arate tuturor cât de talentaţi sunt.

Voturile telespectatorilor Antena 1 din această etapă au adus veşti cu totul şi cu totul neaşteptate: Emilian a fost eliminat la finalul sesiunii de votare, în vreme ce pentru Horia Brenciu abia atunci începeau emoţiile. Cei doi concurenţi ai săi, Loredana şi Marcel, au intrat la duel pentru un loc în finală, în vreme ce Olga, Alex şi Raul primeau cu o bucurie fără margini vestea că sunt finalişti.
Şi nu a fost deloc uşor pentru juratul Horia Brenciu să îşi privească cei doi concurenţi luptând pentru un singur loc. Loredana nu a avut deloc o zi bună pentru că vocea îi era deja solicitată şi nu şi-a putut-o folosi la capacitatea maximă.

Pe de altă parte, Marcel a demosntrat încă o dată că este un talent aparte şi că are din plin factorul X. Decizia a fost de data aceasta luată de cei patru juraţi, conform regulamentului concursului: după duel, aceştia şi-au exprimat votul şi au decis că Marcel este cel care trebuie să rămână în concurs, în vreme ce Loredana şi-a luat rămas bun, cu lacrimi în ochi, îmbrăţişată de mentorul său.
    
Aşadar, la finalul unei seri cu hituri şi interpretări în direct la cel mai înalt nivel, după un miniconcert LIVE de-a dreptul spectaculos cu Delia pe scena X Factor, finaliştii care luptă săptămâna viitoare pentru marele premiu X Factor în valoare de 100.000 de euro sunt Olga Verbiţchi, Alex Mladin, Raul Eregep şi Marcel Roşca.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...