Suceveanca care a învins în mod miraculos cancerul în fază terminală stă ca pe ace. Ce va face în curând

• Știri
Suceveanca care a învins în mod miraculos cancerul în fază terminală stă ca pe ace. Ce va face în curând
Femeia are emoţii înainte de controlul medical

Doina Lehaci i-a uimit pe medici în urmă cu trei ani, atunci când a reuşit să învingă boala aflată în stadiu terminal, şi asta prin metode naturiste, după ce tratamentul prescris de doctori nu a dat roade. Femeia spune că acum se simte ”binişor”, dar că trebuie să meargă în scurt timp la control. ”Nu pot să spun că mă simt excelent, dar pe ansamblu starea de sănătate este bună. Şi în prezent iau acelaşi tratament naturist, am mers pe leacul care m-a ajutat să mă vindec. Trebuie să mă duc în scurt timp la control, nu am mai fost de jumătate de an şi am emoţii. Cine ştie ce or să găsească, însă eu sper ca totul să fie bine, ca şi până acum. Ştiu că nu sunt vindecată 100%, stadiul de boală pe care l-am avut eu nu se vindecă de tot”, a declarat Doina Lehaci pentru CANCAN.ro.

Femeia spune că are mare grijă de alimentaţia ei şi că nu face vreun exces. O ajută şi credinţa în Dumnezeu. ”Am fost în ultimul timp la mai multe mănăstiri, m-am rugat ca să fiu bine în continuare. Mă rog în fiecare seară pentru ca boala să nu revină, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta. Nu renunţ la tratamentul naturist, altceva n-am mai încercat, nici medicii nu mi-au mai prescris nimic”, a mai spus ea.
Femeia a fost diagnosticată cu cancer 2012, iar un an mai târziu a început să facă chimioterapie. Tratamentul nu a dat însă rezultate, iar medicii i-au spus că mai are doar câteva luni de trăit, aşa că a încercat un tratament naturist.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!