Marca, culorile şi trofeele Rapidului scoase la licitaţie pe 9 februarie!

• Știri
Marca, culorile şi trofeele Rapidului scoase la licitaţie pe 9 februarie!

„Faţă de precedentele licitaţii, acum am stabilit să acceptăm şi oferte sub preţul licitaţiei. Aşteptăm oferte indiferent de sumă, iar dacă mărcile nu se vând la licitaţie, atunci mergem cu ele în Adunarea Generală a creditorilor care o să hotărască dacă le acceptă sau nu”, a spus Florea.

Licitaţia cu strigare este programată pe 9 februarie de la ora 10:00.

Lichidatorul judiciar al clubului judeţean a organizat până în prezent patru licitaţii pentru vânzarea mărcilor, culorilor şi trofeelor clubului de fotbal după cum urmează: 10 noiembrie 2017 – preţ de pornire 3,4 milioane euro + TVA, 23 noiembrie 2017 – 3,06 milioane de euro + TVA, 15 decembrie 2017 – 2,754 milioane de euro + TVA şi 12 ianuarie 2018 – 1,7 milioane de euro + TVA. La niciuna dintre acestea nu s-a prezentat vreun cumpărător.

De la prima licitaţie şi până în prezent, Asociaţia Sportivă Academia Rapid Bucureşti a fost singura care s-a arătat interesată de achiziţionarea mărcilor şi trofeelor FC Rapid, dar a refuzat să participe considerând preţul de pornire mult prea ridicat.

Iniţial, o firmă specializată în evaluare stabilise ca preţ de pornire 406.000 de euro plus TVA, sumă respinsă de creditorul majoritar.

Gruparea de fotbal Rapid a intrat în procedură de insolvenţă în 7 decembrie 2012, iar la 13 iunie 2016 Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii. Suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru era de 17.754.712 lei, aproximativ patru milioane de euro. 

             

Cristi P.                              

             

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!