Monica Anghel a văzut moartea cu ochii. Mărturie cutremurătoare a artistei. “M-a aruncat în…”

Monica Anghel a văzut moartea cu ochii, în copilărie, în timpul unor cursuri de înot. Artista a povestit că a fost aruncată într-un bazin care avea o adâncime de 10 metri. Întâmplarea o urmărește și acum pe cântăreață, care nu poate uita momentele de groază prin care a trecut.

„De înotat, am învăţat să înot singură, nu de la un instructor, pentru că instructorul pe care l-am avut şase luni la înot a făcut, după părerea mea, cea mai mare greşeală. M-a aruncat în bazinul de la 23 August – era un bazin adânc de 10 metri, ştia că nu ştiu să înot şi am încercat să ies de acolo la suprafaţă, am ieşit, şi el m-a împins înapoi în apă cu un baston, cu un băţ, cu un teu din ăla cu care se spală pe jos… Şi mi-a fost frică. Uterior am învăţat să înot, dar singură, încet, încet…„, și-a amintit Monica Anghel.

Monica Anghel: “Nu mi-am tăiat stomacul!”

Altfel, Monica Anghel a trecut printr-o transformare uluitoare după ce a reușit să dea jos peste 25 de kilograme. Iar toată lumea se întreba cum a reușit artista să scape de kilogramele în plus.

„Am văzut niște comentarii pe rețelele de socializare cum că sunt bolnavă, că am făcut infarct, că mi-am tăiat stomacul. Nu mi-am tăiat stomacul. Mi-am tăiat coloana, anul trecut, iar în urma operației, medicul mi-a zis că ar fi bine să slăbesc. Eu, în toți anii în care am fost supraponderală, nu mă vedeam așa, nu mă vedeam grasă. În oglindă, când mă uitam, nu vedeam că sunt grasă. Eu cu mine eram super ok, nu aveam nicio frustrare, nu aveam nicio problemă. Mă uitam în magazine la hăinuțe super mici”, a mărturisit Monica Anghel.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare