Brigitte și Florin Pastramă, super agitați! Ce au făcut în București, înainte de nuntă

Brigitte & Pastramă, tensiuni maxime înaintea nunții

Brigitte și Florin Pastramă se vor căsători duminică, 7 iulie, și mai au de pus la punct câteva detalii. Cu doar câteva zile înainte de nuntă, cuplul este copleșit de emoții. Cei doi aleargă de zor prin București și sunt foarte agitați.

Conform click.ro, Brigite și Florin au făcut mai multe opriri pentru a definitiva ce mai au pe lista pentru petrecere. Din programul aglomerat, nu puteau lipsi şedinţele de coregrafie, unde cei doi şi-au coordanat mişcările în aşa fel încât să nu se calce pe picioare în ziua cea mare.

După lecţiile de dans, au intrat într-un magazin cu parfumuri şi o farmacie din zona Dorobanți. Apoi, s-au oprit la un local, unde au mâncat sushi.

Brigitte și Florin Pastramă, o poveste de iubire care a început la “Ferma”

Brigitte (42 de ani) și Florin Pastramă (41 de ani) s-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale emisiunii “Ferma. Un nou început”; în februarie, după ce cele două tabere s-au întâlnit, cea a Bandiţilor şi cea a Fermierilor. De altfel, ei s-au logodit în timp ce erau încă în competiția de la Pro TV; și-au jurat iubire și credință într-o biserică din Văliug, din judeţul Caraş Severin acolo unde au loc filmările show-ului.

Cei doi s-au cununat civil pe 27 mai, iar printre invitați s-au numărat câțiva dintre foștii concurenți de la “Ferma” 2019. În timp ce Florin Pastramă se află la primul mariaj, Brigitte a mai fost căsătorită de două ori. Născută Szeifert pe 7 februarie 1977, ea a făcut furori în anul 2000, când a fost desemnată Miss Top Model România. Mai mult de atât, ea a pozat pentru Playboy şi era chemată să prezinte mai ales colecţii de lenjerie intimă. La scurt timp, s-a căsătorit cu omul de afaceri timişorean Octavian Sfăt, dar acesta a murit în 2002. Brigitte, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a devenit milionară, văduvă şi cu un copil. De asemenea, vedeta a continuat afacerile primului soț.

Brigitte s-a căsătorit civil cu Ilie Năstase pe 17 iunie 2013 la Timișoara. Ceremonia religioasă a avut loc pe 9 iunie 2013, iar petrecerea s-a desfășurat la Poiana Braşov. La nuntă le-au fost alături peste 300 de prieteni. Relaţia lor a fost presărată cu numeroase scandaluri, despărţiri şi împăcări, iar în toamna lui 2018 au divorțat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce limite i-a impus Amalia Enache fiicei sale, Alma? „Sunt o mamă exigentă”
Click.ro
Ce limite i-a impus Amalia Enache fiicei sale, Alma? „Sunt o mamă exigentă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare