La 69 de ani, o vedetă și-a făcut „transplant de față” și a devenit dublura fiicei sale: ”Chirurgul lor chiar e bun, arată bombă!”

Kris Jenner, de nerecunoscut la 69 de ani! Mama imperiului Kardashian a făcut furori pe Instagram după ce a apărut cu un look care i-a derutat chiar și pe fanii fideli: „Credeam că e Kim care se dă drept Kris!” — a spus unul dintre ei. De la coc elegant și ținute masculine, la o față care pare „relucrată” de același chirurg care a întinerit-o și pe Lindsay Lohan, Kris stârnește controverse: e magie, bisturiu sau doar… un filtru foarte bun?

Mama celebrei Kim Kardashian, în vârstă de 69 de ani, a ajuns în atenția fanilor săi după ce hairstylistul Chris Stapleton a distribuit pe rețelele de socializare noi imagini incredibile cu aceasta, în care pare că a întinerit peste noapte!

Starul emisiunii „The Kardashians”, care a fost la Paris pentru a o susține pe fiica sa Kim, în vârstă de 44 de ani, în cadrul unui proces pentru care tânăra vedetă a trebuit să depună mărturie.

Care este secretul din spatele frumuseții vedetei

Într-o fotografie, Jenner poartă o rochie Collette neagră sau un top cu guler din dantelă, purtând un coc lejer, care îi scoate în evidență trăsăturile. Într-o altă imagine, aceasta poartă un costum inspirat din îmbrăcămintea destinată bărbaților, având părul pieptănat într-un bob drept.

”Credeam că este Kim pozând în Kris în prima postare. Chirurgul lor chiar e bun, arată bombă!”, a comentat un fan.

Mulți oameni au dezvăluit anumite ipoteze care ar putea explica frumusețea incredibilă a celebrității.

”Sigur s-a dus la doctorul chirurg al lui Lindsey Lohan. Acel facelift a ajutat-o mult”, a afirmat un alt fan, conform publicației Daily Mail.

Lohan, în vârstă de 38 de ani, nu a recunoscut că a suferit operații estetice, dar i-a atribuit meritele doctorului său dermatolog pentru pielea sa strălucitoare.

Citește și: Viitoarea soție a miliardarului Bezos și-a invitat rivala la petrecerea burlăcițelor! Kim Kardashian și Katy Perry, spectatoare de lux la întâlnirea dintre cele două dive care au împărțit același bărbat

Foto: Instagram

La ce eveniment a participat Kris Jenner la Paris

Unii fani nu au avut o părere bună despre intervențiile lui Kris Jenner. Aceștia au insistat că celebritatea a exagerat din anumite puncte de vedere, în schimbarea înfățișării sale.

”Părul arată bine, dar, poate ar trebui să se calmeze cu operațiile estetice”, a sugerat un urmăritor.

Kris Jenner, deși are vârsta de 69 de ani, a reușit să țină pasul la petrecerea burlăcițelor organizată de Lauren Sanchez, logodnica lui Jeff Bezos. La eveniment au mai paticipat Kim Kardashian, Katy Perry, Eva Longoria și alte câteva celebrități.

Citește și: Meghan Markle, în mijlocul unui scandal-monstru! O femeie ar fi suferit arsuri grave, după ce a folosit rețeta de săruri de baie promovată de soția Prințului Harry

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!