BANC | Fapta bună a lui Bulă

BANC | Fapta bună a lui Bulă

O nouă zi, o nouă glumă savuroasă! Dacă vrei să ai parte de o zi plină de râsete și voie bună, atunci iată un banc amuzant ce-ți va aduce zâmbetul pe buze. Așadar, CANCAN.RO vă prezintă o glumă cu adevărat bună.

– Mămico, azi am făcut o faptă bună.
– Da, cum așa, Bulă?
– Păi, un nene alerga după un tren, iar eu am dezlegat câinele. Astfel, nenea a ajuns trenul.

Alte bancuri savuroase

Banc. Avocatul cu 2 vești pentru client: una bună, alta proastă

Avocatul către client:
– Am o veste proastă și una bună.
– Zi-o întâi pe cea proastă.
– Testul ADN a dovedit că era sângele tău la locul crimei.
– Și vestea ce bună?
– Colesterolul e sub 230.

Avocatul care merge la magazin să-i cumpere fiicei sale un cadou

Un respectat avocat, ieșind din tribunal pe drumul spre casă, își aduce aminte că e ziua fiicei sale. Oprește mașina în fața unui magazin de jucării și o întreabă pe vânzătoare:
– Cât costa păpușa Barbie din vitrină?
Vânzătoarea îi răspunde:
– Care Barbie? Avem:
Barbie la gimnastică – 19,95 euro
Barbie jucând volei – 19,95 euro
Barbie la cumpărături – 19,95 euro
Barbie la plajă – 19,95 euro
Barbie la dans – 19,95 euro
Barbie divorțată – 265,95 euro
Avocatul, uimit, întreabă:
– Și de ce costă fiecare câte 19,95 euro, iar Barbie divorțată costă 265,95 euro?
Vânzătoarea, cunoscându-l ca un mare avocat, îi răspunde:
– Cum așa, domnu’ avocat, să nu știți? Păi „Barbie divorțată” are și:
Mașina lui Ken
Casa lui Ken
Iahtul lui Ken
Elicopterul lui Ken
Fabrica lui Ken…

BANC | „Unde ești, dragul meu Bulă?”

Bancul sfârșitului de săptămână | Motociclistul și polițistul de la Rutieră

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!