Cine este și cu ce se ocupă logodnica lui Adi Vasile, prezentatorul Survivor 2026. Delia Tudose a fost cuplată cu un DJ celebru

Cine este și cu ce se ocupă logodnica lui Adi Vasile /Foto: Instagram

Survivor România revine pe micile ecrane. Show-ul de aventură s-a mutat de la Pro TV la Antena 1 și intră în grila de programe în luna ianuarie. A fost anunțat și prezentatorul, iar cel care se va afla la cârma emisiunii este Adi Vasile. Cu cine se iubește noul prezentator Survivor? Urmează să facă nunta.

Fanii Survivor așteaptă cu nerăbdare premiera noului sezon și toată lumea este curioasă cum se va descurca Andi Vasile în rolul de prezentator. Mulți îl cunosc din lumea sportului, căci acesta și-a petrecut 33 de ani pe terenul de handbal. Însă, puțin știu cine este cea care îl face fericit pe sportiv. Și-au ținut relația departe de ochii curioșilor, dar în curând urmează să facă pasul cel mare.

Cine este și cu ce se ocupă logodnica lui Adi Vasile

Adi Vasile și iubita lui formează un cuplu de ceva timp, iar în curând își vor duce relația la nivelul următor. Cei doi sunt împreună din anul 2022, iar în vara anului trecut antrenorul a făcut pasul cel mare și a cerut-o în căsătorie.

Ce care i-a furat inima lui Adi Vasile este chiar modelul Delia Tudose. O șatenă focoasă, care s-a iubit în trecut și cu DJ-ul Vali Bărbulescu. Au fost împreună vreme de 12 ani, iar în anul 2020 au marcat despărțirea.

Adi Vasile și Delia Tudose /Foto: Social media

După despărțirea de Vali Bărbulescu, Delia și-a găsit fericirea în brațele lui Adi Vasile, iar cei doi urmează să facă nunta. Pe lângă activitatea de model, tânără este și make-up artist, iar în mediul online are o comunitate mare de fani. Prezentatorul Survivor are numai cuvinte de laudă la adresa iubitei sale.

„Iubesc cu multă căldură, cu multă afectivitate, cu multă tandrețe, este un lucru de care am nevoie și pe care îl ofer și eu, este un schimb corect. Găsesc plăcerea în cele mai mărunte lucruri.

Este o echipă de oameni care fac ceva împreună, este o temelie pentru un drum lung. Da, bineînțeles, sunt îndrăgostit, iubesc! Iar iubita mea face din când în când niște surprize foarte frumoase și merge ea și plătește nota de plată”, declara Adi Vasile, în cadrul unei emisiuni TV.

Antena 1 le ofertează, vedetele fug. Negocierile pentru Survivor se complică

Teo și Ella Vișan, din nou împreună, la Survivor 2026?! Lovitura pregătită de Antena 1

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!