Sute de pasageri, blocați în aeroport, după o aterizare de urgență. Ce s-a întâmplat după oprirea avionului

Sute de pasageri, blocați în aeroport, după o aterizare de urgență. Ce s-a întâmplat după oprirea avionului
Sursa foto: Freepik

Un zbor Air France care trebuia să ajungă de la Bengaluru la Paris s-a transformat într-o experiență dificilă pentru sute de pasageri, după ce aeronava a fost nevoită să aterizeze de urgență în Turkmenistan. Țara are reguli stricte de intrare și lipsa documentelor necesare îi împiedică să părăsească aeroportul.

Zborul era programat inițial să decoleze pe 12 ianuarie, la ora 02:00 (ora locală), însă o problemă tehnică a dus la o întârziere de aproape 21 de ore. Aeronava a decolat abia la 23:22, iar pasagerii sperau că vor ajunge fără alte incidente la Paris, după un zbor de aproximativ 10 ore.

După ce avionul a survolat India, Pakistanul și Afganistanul fără probleme, la aproximativ patru ore de la decolare a apărut o defecțiune la unul dintre motoare, în timp ce se afla deasupra sudului Turkmenistanului. Din acest motiv, echipajul a decis să coboare de urgență, iar aeronava a aterizat pe aeroportul din Aşgabat la ora 03:38.

Sursa foto: Pexels

La sol, avionul a fost direcționat într-o zonă izolată a aeroportului, iar pasagerii au rămas blocați, fără un termen clar pentru continuarea zborului. Situația a devenit și mai complicată din cauza regulilor stricte de intrare în Turkmenistan. Toți călătorii au nevoie de viză, care presupune o invitație oficială și costuri suplimentare, iar autoritățile cer și efectuarea unui test Covid-19 la sosire, plătit exclusiv în numerar.

În lipsa vizei, pasagerii nu pot părăsi aeroportul, iar mulți dintre ei reclamă lipsa de sprijin și comunicare atât din partea companiei aeriene, cât și a autorităților locale, în timp ce așteaptă o soluție pentru a-și continua călătoria spre Paris.

„Zborul fratelui meu, AF191, trebuia să decoleze la 2:00, 12 ianuarie, a fost reprogramat pentru 22:00 din cauza problemelor tehnice şi acum este deviat/blocat la Ashgabat. Plecarea este estimată pentru 14 ianuarie, ora 13:00. Fără viză. Helpline-ul Air France are 45 de minute de aşteptare şi nu oferă răspunsuri clare. Dacă aeronava are probleme, trebuie să se găsească urgent alternative şi să se asigure siguranţa pasagerilor şi modul în care ne putem conecta cu familia”, a transmis ruda unui pasager.

CITEȘTE ȘI: Polițiștii de frontieră au rămas mască la Otopeni. Cu ce au încercat două românce care veneau din Dubai să intre în țară

Succesiune 2026. Cum se impart bunurile după ce a intrat în vigoare noua lege

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!