Care e cel mai scump accesoriu al lui Tzancă Uraganu. Cât costă

Tzancă Uraganu, cel mai scump obiect/ sursa foto: social media

Tzancă Uraganu a fost prezent la emisiunea lui Denise Rifai, Furnicuțele, difuzată pe Antena 1. Cântărețul a vorbit deschis despre viața sa personală și nu numai, iar atunci când a fost întrebat cât costă cel mai scump accesoriu sau cea mai valoroasă piesă vestimentară, toți cei din platou au rămas uimiți.

Tzancă Uraganu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de manele din România. Acesta are piese care au devenit rapid hituri, iar asta i-a adus un succes uriaș. El nu are foarte multe apariții televizate, însă în cea mai recentă ediție a emisiunii Furnicuțele, prezentată de Denise Rifai alături de Oase și Ciucă, a fost prezent și Tzancă. Bărbatul a vorbit deschis despre cariera sa, dar și despre viața sa personală. Cei din platou au fost curioși să afle cât costă cel mai scump accesoriu pe care îl poartă manelistul, iar el a spus fără rețineri. Suma i-a surprins pe toți.

Cel mai scump accesoriu al lui Tzancă Uraganu

Tzancă Uraganu are o avere imensă, pe care și-a construit-o prin intermediul pieselor extrem de apreciate de fani. De curând, artistul a fost prezent în cadrul emisiunii Furnicuțele, iar subiectul banilor a fost nelipsit. Ciucă a fost curios să afle care este cel mai scump accesoriu pe care îl are manelistul, așa că nu a ezitat. El a arătat spre cameră un ceas de lux, de aur pe care îl avea pe mână. Fără niciun pic de reținere, Tzancă a spus că prețul obiectului este nici mai mult, nici mai puțin de 185.000 de euro.

Suma a provocat reacții imediate în rândul tuturor celor aflați în platou, inclusiv în rândul co-prezentatorilor, Oase și Ciucă. Aceștia nu se așteptau ca ceasul să coste atât de mult, glumind că nu au văzut niciodată atâția bani. Mai mult decât atât, unul dintre ei a spus râzând că își dorește și el obiectul de valoare „pentru o tură”.

Tzancă Uraganu, concert în timp ce mama sa se afla în spital

Pe lângă subiectele amuzante, bărbatul a scos la suprafață detalii neștiute de mulți. El a vorbit despre situațiile dificile prin care a trecut. Tzancă a explicat că a urcat pe scenă chiar în momentul în care mama lui se afla pe patul de spital.

Vă spun pe scurt, să nu intrăm în sentimente. Am avut niște probleme de sănătate cu mama, era în spital. Avea o glicemie destul de ridicată, foarte ridicată, și în cinci minute trebuia să intru la petrecere cu zâmbetul pe buze. Toată lumea mă aștepta și mă aplauda când intram. Cu cinci minute înainte vorbeam cu doctorul. Sunt niște chestii în viață care nu sunt tocmai plăcute, dar asta e, a mai declarat Tzancă Uraganu.

VEZI ȘI: Tzancă Uraganu și Lambada, din nou împreună! Au făcut show la petrecerea organizată de Costel Biju

Imagini în premieră din documentarul Cămătarii! Florin Salam și Tzancă Uraganu, pe soundtrack-ul oficial

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
„De la obraz”: Corina Caragea, surprinsă neplăcut în America! Prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit ce a nemulțumit-o la New York
Prosport.ro
„De la obraz”: Corina Caragea, surprinsă neplăcut în America! Prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit ce a nemulțumit-o la New York
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Laura Cosoi, deplasare spontană alături de soț și fiica lor. „Nu suntem în vacanță, suntem în prospecție!”
Click.ro
Laura Cosoi, deplasare spontană alături de soț și fiica lor. „Nu suntem în vacanță, suntem în prospecție!”
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
Digi 24
Planul pentru încheierea războiului din Ucraina. Disputa dintre Trump și Zelenski ascunde o inițiativă de pace mult mai importantă
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Digi24
VIDEO Un culegător de ciuperci polonez a găsit „Viagra din Himalaya”, o trufă rară care poate ajunge la 100.000 de dolari pe kilogram
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
Promotor.ro
Fernando Alonso conduce o Dacia? Cum a fost surprins dublul campion de Formula 1
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
go4it.ro
Din păcate, România este pe primul loc în Uniunea Europeană
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ștefan Popescu: Atacurile din apele teritoriale ale României sunt momentul adevărului pentru NATO și țara noastră
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Atacurile din apele teritoriale ale României sunt momentul adevărului pentru NATO și țara noastră
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
Mediafax Italia
FABULOS! I-au prins cu 100.000 de euro cash, în Rolls Royce
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor
Mediafax Spania
ATENȚIE dacă îți cumperi haine de la ZARA și MANGO! Semnalul de alarmă tras de Protecția Consumatorilor