Cât primește Saveta Bogdan pensie după zeci de ani de muncă. Artista nu trăiește din acești bani

Cât primește Saveta Bogdan pensie după zeci de ani de muncă. Artista nu trăiește din acești bani
Saveta Bogdan, despre pensie/ sursa foto: social media

Deși a ajuns la vârsta de 80 de ani și primește pensie de la statul român, Saveta Bogdan nu se bazează pe acei bani. Artista este în continuare activă, cântă și susține concerte, iar recent a vorbit despre suma pe care o încasează lunar după zeci de ani de muncă.

Saveta Bogdan este una dintre cele mai cunoscute și apreciate soliste din România. Artista a împlinit în luna ianuarie 80 de ani, însă, deși, ar putea să trăiască din pensia pe care o primește lunar, a mărturisit că nu o face. Mai mult decât atât, este în continuare activă din punct de vedere profesional, reușind astfel să se susțină din cântări.

Cât primește Saveta Bogdan pensie după zeci de ani de muncă

Invitată în cadrul unei emisiuni, Saveta Bogdan a dezvăluit că primește lunar o pensie de 2.300 de lei. Aceasta a precizat că nu s-a atins până acum de acești bani, pentru că a continuat să aibă evenimente la care să cânte. Vedeta se simte norocoasă că are acest talent și că se poate întreține astfel.

Am pensie 2.300 de lei. Eu nu am trăit din pensie niciodată. Mereu am avut cântări, o recepție, o masă, o zi onomastică și mi-am pus și eu acolo deoparte. Sunt strângătoare! Curgeau apele pe mine și eu cântam… Norocul meu a fost că mi-a dat Dumnezeu voce.

Am văzut 30 de țări. M-am uitat la cer și am zis: «Mamă, îți mulțumesc că m-ai făcut». Am văzut toată Italia. A fost mulțumirea mea sufletește că Dumnezeu mi-a dat pe altă parte. Nu mi-a dat pe partea de dragoste, bărbat, dar mi-a dat pe partea cu cântarea. Și am avut noroc. Am o stea acolo care mă iubește, a declarat Saveta Bogdan la emisiunea „Online story”.

În urmă cu câțiva ani, în 2024, artista a vorbit despre veniturile sale. La acea vreme, menționa o altă sumă, mai exact 3.000 de lei, după ce anterior pensia sa ajungea la doar 1.200 de lei.

Sunt bine, sunt sănătoasă, cânt, îmi văd de treaba mea. Am o pensie, dragii mei, să știți că sunt bine și sănătoasă. Nu am o pensie de 100 de milioane, dar am o pensie acolo de 30, mă descurc. Și cu ce mai cânt, mă descurc, spunea solista atunci.

VEZI ȘI: Saveta Bogdan a ajuns la spital. Ce a pățit artista când a coborât din taxi

Ce a pățit Saveta Bogdan după scandalul cu Cristian Pomohaci: „Era să mă bată”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare! „Trăiesc cea mai mare durere a unei mame”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!