Ian și-ar fi agresat fostele partenere! Detalii neștiute din viața artistului: cum le-ar fi intimidat apoi, ca să nu-i facă probleme

Ian/ sursa foto: colaj CANCAN

Ian a fost dus la audieri, iar acum este pus sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a urinat pe scena de la Arenele Romane. La eveniment erau prezenți și adolescenți, astfel că gestul său a fost aspru criticat în mediul online. Acum s-au aflat mai multe detalii despre faptele comise, în trecut, asupra mai multor tinere. 

După incidentul de la concertul din 2 octombrie de la Arenele Romane, acolo unde Ian a urinat pe scenă în fața publicului, poliția s-a autosesizat și l-a invitat la audieri. El a fost reținut preventiv pentru 24 de ore, iar apoi s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Numai că problemele nu se opresc doar la gestul care a stârnit indignare în mediul online. Trapperul este acuzat că ar fi abuzat mai multe tinere. Acesta și-ar fi intimidat victimele ulterior cu nume grele din București. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Ian, acuzat că ar fi abuzat mai multe tinere

Bogdan Georgian Anghel, cunoscut publicului drept Ian, are mai multe probleme cu legea decât se aștepta. Incidentul de la Arenele Romane a fost doar începutul ca autoritățile să facă cercetări și să afle detalii importante despre trapper. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că în 2020, atunci când a început să devină faimos, în jurul său se aflau numeroși fani, printre acestea numărându-se și tinere care abia împliniseră 18 ani.

Artistul ar fi avut mai multe relații, dar, pe fondul consumului de substanțe interzise, ar fi fost abuziv cu partenerele sale. Mai mult decât atât, pentru a le intimida și reduce la tăcere, Ian s-ar fi lăudat că ar avea relații apropiate cu persoane periculoase, între care lideri ai clanului Duduianu și ai grupării Sportive.

Ian/ sursa foto: social media

Ian/ sursa foto: social media

O tânără care ar fi fost abuzată de Ian s-a dus la poliție

Una dintre victime ar fi mers la poliție, însă oamenii legii nu au putut face nimic pentru ea. Aceasta nu a putut să depună plângere, pentru că s-a decis să îl denunțe pe trapper la cinci luni de la comiterea presupusului abuz.

Perioada legală pentru depunerea plângerilor care fac referire la comiterea unor agresiuni care au necesitat mai puțin de 90 de zile de îngrijiri medicale este de trei luni.

Ian/ sursa foto: social media

Ian/ sursa foto: social media

Cine este Ian

Ian a început să se ocupe de producția muzicală încă din adolescență. În prezent are 30 de ani, iar potrivit informațiilor publice ar avea o iubită, însă nu au apărut detalii despre ea. În 2017, a devenit cunoscut publicului în urma colaborărilor cu Azteca și Ocult Records.

Și-a făcut debutul solo în 2019, atunci când a lansat piesa „Slayer”. Ulterior, el a avut un proiect cu Theo Rose, lansând împreună piesa asociată serialului „Clanul”.

VEZI ȘI: Ian, în mijlocul unui nou scandal! Ce i-a făcut rivalului înainte de Arenele Romane: „E nebun la cap”

Filmarea care arată adevărata fața a lui IAN! Râdea în timp ce era adus la Parchet, în cătușe

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Salarii de 3.500 de euro net în România! Compania care a început recrutările și ce condiții trebuie să îndeplinească angajații
Click.ro
Salarii de 3.500 de euro net în România! Compania care a început recrutările și ce condiții trebuie să îndeplinească angajații
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump, întrerupt de protestatari în timpul unui discurs în Texas. Reacția președintelui: „Plecați dracului de aici!”
Digi24
Donald Trump, întrerupt de protestatari în timpul unui discurs în Texas. Reacția președintelui: „Plecați dracului de aici!”
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
„Trăsniți în NATO” ar putea reveni cu Radu Miruță în rol principal: pistoale blocate, fasole cu ciolan și un ministru care se îmbracă de iarnă la 27 de grade Celsius
Gandul.ro
„Trăsniți în NATO” ar putea reveni cu Radu Miruță în rol principal: pistoale blocate, fasole cu ciolan și un ministru care se îmbracă de iarnă la 27 de grade Celsius
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea