Cuplul format din Bianca Iotu și Remi Dobre putem spune că este deja istorie. Blondina și-a dat frâu liber sentimentelor și a picat în ispită cu Narcis Bujor, iar Remi nu a mai ținut nici el cont de aparențe și s-a sărutat cu ispita Daniela. Ei bine, deși ea a călcat strâmb prima, Bianca a explodat atunci când și-a văzut iubitul tinerel alături de ispită. A uitat de relația de trei ani și a fost cât se poate de vehementă.
Cu o relație de trei ani la activ, Bianca Iotu și Remi Dobre au considerat experiența Insula Iubirii drept ultima încercare de a-și salva relația. Lipsa de încredere, suspiciunile de infidelitate, dar și planurile diferite de viitor i-au făcut să se îndepărteze. Cu toate acestea, cei doi sperau ca testul din Thailanda să le demonstreze că sunt meniți să fie împreună. Însă, nu a fost deloc așa, iar cei doi au descoperit chiar contrariul.
Bianca Iotu nu mai vrea să audă de Remi
Flacăra ispitei s-a aprins în ambele vile, iar Remi și Bianca au fost protagoniștii principali, ambii călcând strâmb. Ei bine, cea care s-a arătat cea mai revoltată de cele întâmplate a fost chiar blondina. Deși tocmai ce îl înșelase pe Remi, aceasta a luat foc când a văzut apropierea dintre el și ispita Daniela.
Bianca a fost cea care a călcat prima strâmb, a decis că nu își mai dorește relația cu iubitul tinerel și s-a refugiat în brațele lui Narcis Bujor. Mai apoi, și Remi i-a urmat exemplul și a concretizat apropierea de Daniela cu un sărut într-o șaormerie și cu promisiuni de viitor.
Ei bine, când a văzut aceste lucruri la bonfire, Bianca a fost extrem de revoltată. A încercat să se abțină în fața lui Radu Vâlcan, însă a explodat la scurt timp, când fetele urcau în mașina ce le ducea înapoi în vilă. Concurenta a început să îl înjure pe Remi, deranjată fiind de imaginile văzute.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fbianca-iotu.jpg)
Bianca Iotu a explodat după bonfire /Foto: Captură Antena 1
Mai mult, Bibi a spus că nu vrea să mai audă nimic de Remi la întoarcerea în România și a fost deranjată de cât de nerecunoscător este tânărul.
„Aș vrea să-i dați mesaj fratelui meu, să-i strângă hainele ăstuia din casă, să fie gol. Ani de zile n-a plătit nimic. Chirie, cheltuieli, mâncare, vacanțe. Să stea la domnișoara de acum”, a spus Bianca, fiind extrem de nervoasă.
Ei bine, este cât se poate de clar că relația dintre Remi și Bianca și-a găsit sfârșitul la Insula Iubirii. Fiecare dintre cei doi a picat în mrejele ispitelor, iar din acest punct pare că nu mai există cale de întoarcere.
CITEȘTE ȘI:
Bianca Iotu și Narcis Bujor au vorbit despre apropierea lor: „Aș mai face-o de o mie de ori”
Foto: Social media