O femeie a murit în sala de judecată, chiar în timpul procesului
Incident şocant în Călăraşi! O femeie de aproape 65 de ani a murit în sala de judecată, chiar în timpul procesului în care era implicată.
Incident şocant în Călăraşi! O femeie de aproape 65 de ani a murit în sala de judecată, chiar în timpul procesului în care era implicată.
Kaufland România a primit certificarea Best Buy Award, ocupând locul întâi la categoria ,,Lanţul de magazine cu cel mai bun raport calitate - preţ din România’’, în urma voturilor exprimate direct de către consumatori.
Cuplurile Andra-Cătălin Măruţă şi Adela-Radu Vâlcan sunt două dintre cele mai frumoase şi mai iubite perechi din showbizul autohton. Cei doi prezentatori TV ştiu să întreţină pasiunea în cuplu şi să-şi complimenteze soţiile, iar fericirea acestora se vede de la o poştă.
Papa Francisc şi Donald Trump s-au întâlnit, miercuri, la Vatican într-o reuniune privată care a durat 27 de minute, informează EFE. Papa Francisc şi preşedintele SUA au avut un dialog 'cordial' în care au susţinut 'promovarea păcii în lume' prin intermediul negocierilor politice, potrivit unui comunicat difuzat de Vatican.
Anamaria Prodan a acceptat provocarea de a reveni pe TV cu un nou proiect, iar suma pentru care a bătut palma cu PRO TV nu e deloc de neglijat.
Marius Isac, viceprimarul municipiului Caransebeş, a fost implicat într-un accidet rutier grav, soldat cu trei morţi. Isac a intrat în plin într-o altă maşină care a întors pe linie continuă şi în care se aflau trei persoane.
Minodora a mers, miercuri, în vizită la Denisa Manelista şi a stat de vorbă cu ea. Artista a spus că nu are deloc informaţii bune despre externarea acesteia.
Un număr de 22 de percheziţii sunt efectuate joi dimineaţă de poliţişti în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele mai multor persoane bănuite că au creat un prejudiciu de peste 8.000.000 de lei, prin evaziune fiscală, potrivit Poliţiei Române.
Delia Antal trăieşte cea mai frumoasă şi mai fericită perioadă din viaţa ei. Actriţa a devenit mămică, după îndelungi aşteptări.
Un fotomodel celebru de la noi trece prin momente cumplite. Blonda are momente când rămâne complet imobilizată, are pierderi de echilibru, ameţeli şi nu-şi mai simte mâinile.
Brigitte Sfăt trece prin momente dureroase, la propriu, deoarece a fost din nou operate la o clinică din Turcia, în mare secret. De această dată, bruneta s-a a operat din considerente estetice, nu neapărat medicale, a vrut să îndrepte nişte imperfecţiuni pe care le avea şi o nemulţumeau.
Diana Munteanu este una dintre cele mai frumoase femei din România, care la 38 de ani le face concurenţă serioasă şi puştoaicelor. Blonda a dezvăluit secretele siluetei ei, alimentaţia sănătoasă şi activitatea intensă fiind primordiale.
Cu un ochi râde, cu altul plânge! Nunta surorii Deliei va fi umbrită de o mare tristeţe provocată de lipsa tatălui lor, care a suferit un accident şi nu poate veni în ţară pentru eveniment.
După ce Dan Capatos a vorbit despre Denisa Manelista, că ar trebui să iasă şi să vorbească despre starea ei de sănătate, familia artistei a fost deranjată, iar prezentatorul şi-a cerut scuze şi a explicat că a fost o neînţelegere.
Liviu Vârciu a încercat să păstreze cea mai mare discreţie referitor la relaţia lui cu Anda Călin şi a viitorului lor bebeluş. Fără să vrea însă, prezentatorul a dat din casă şi a spus cum e să trăiască alături de o gravidă.
Meteorologii au emis o avertizare meteo de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, în aproape toată ţara. Cantitatea de precipitaţii poate ajunge izolat până la 50 de litri pe metru pătrat, a precizat Administraţia Naţională de Meteorologie.
Manchester United a câştigat Europa League, formaţia engleză învingând-o cu 2-0 pe echipa olandeză Ajax Amsterdam. Golurile lui Manchester United au fost marcate de Pogba şi Mkhitaryan.
Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
O dezvăluire bombă a avut loc la "Acces direct". Jean de la Craiova ar avea un copil cu o anume Roxana, care a fost invitată în direct în emisiunea prezentată de Mirela Vaida.
Au trecut două luni de când vestea că Ileana Ciuculete s-a stins subit din viaţă i-a şocat pe toţi cei care ţineau la cântăreaţă. Cornel Galeş, dar şi fiii Ilenei din căsnicia anterioară au fost copleşiţi de durerea pierderii celei pe care o divinizau. La înmormântare au fost alături de ei o mulţime de prieteni de familie, dar şi colegi de scenă ai artistei. (VEZI AICI imagini de pe ultimul drum al artistei) CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, vă oferă acum, în premieră, imaginile cu transformarea pe care a suferit-o locul de veci al artistei. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Cea mai însemnată tranzacţie imobiliară după criza economică s-a încheiat în urmă cu puţin timp, pentru unul din cele mai importante proiecte imobiliare din Capitală. Clădirea de birouri de lângă AFI Palace Cotroceni a trecut în proprietatea unor jucători importanţi de pe piaţa materialelor de construcţii şi bricolaj, ”fraţii Dedeman”. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Văduva lui Fane Spoitoru a primit o nouă lovitură după ce proprietara vilei din Voluntari în care a stat ani la rând a obţinut în instanţă dreptul de evacuare. Zilele trecute, judecătorii au admis executarea silită a Elenei Ion din cuza unor datorii mai vechi. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, are informaţii de ultimă oră în acest caz. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Ciprian Marica a devenit tătic în urmă cu şase luni, după ce iubita lui, Ioana Marcu, i-a dăruit un băieţel. În această perioadă, fostul fotbalist îşi vede familia doar în weekend, deoarece s-a "mutat" în Germania, unde urmează nişte cursuri de manageriat, iar apoi de antrenorat, care, la absolvire, îi vor aduce atestatul şi diploma dorite. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Povestea incendiară începută pe ”Insula iubirii” continuă în România! Nici nu a început bine difuzarea reality-show-ului că protagoniştii s-au implicat într-un scandal monstru. CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, a aflat detalii fabuloase despre disputa iscată între Ben şi Aurel, după ce fostul iubit al Dianei şi-a făcut apariţia împreună cu Alexandra la nunta Biancăi şi a lui Liviu. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Minodora a fost extrem de deranjată după ce a fost acuzată că îşi face reclamă pe spatele Denisei Manelista. Minodora a ţinut să îi pună la punct pe cei care au făcut aceste acuzaţii, amintindu-le acestora că are o carieră de peste 20 de ani în spate.
Starea Denisei Manelista este oscilantă, dar familia şi apropiaţii nu şi-au pierdut speranţa că se va face bine. Cântăreaţa a primit miercuri vizita colegei şi prietenei sale Minodora, care i-a propus câteva lucruri pentru a-i îmbunătăţi situaţia! (citeşte AICI declaraţia ei)
Delia şi-ar dori şi ea un copil, a declarat mama celebrei cântăreţe, Gina Matache. Afirmaţia mamei Deliei vine după ce sora artistei, Oana, a aflat că va deveni mămică.
Mama Denisei îi este alături în fiecare clipă de la debutul bolii artistei şi face tot ce îi stă în putinţă ca fiica sa să se însănătoşească. Ea îi caută reţete naturiste care i-ar putea ameliora starea şi le arată şi prietenilor rezultatul cercetărilor sale. Femeia i-a adus şi un terapeut naturist iar o vreme, sfaturile acestuia au ajutat-o pe Denisa, înainte ca starea sa să se agraveze din nou încât să ajungă pe un pat de spital din Bucureşti.
Diana Bart, prezentatoarea ştirilor de la Prima TV, a născut sâmbătă o fetiţă frumoasă şi perfect sănătoasă, iar acum le-a arătat tuturor prima poză cu micuţa. Fanii s-au grăbit să o felicite!
Denisa Nechifor, care are o fetiţă cu Adrian Cristea, şi-a spus părerea despre relaţia fotbalistului cu Ana Maria Păuna. Cristea şi Păuna plănuiesc să se căsătorească, aşa cum a dezvăluit "Prinţesa sprâncenelor". (VEZI AICI)
Gabriela Cristea şi-a pus pe jar toţi fanii care voiau să ştie ce ”ascunde” în burtică, vorbind despre ”fete” la plural. Imediat, prietenii virtuali, mai... neavizaţi au muşcat momeala, generând o ”furtună” de comentarii pe pagina vedetei.
Tom Cruise a anunţat că în mod sigur continuarea de la "Top Gun" se va face. Celebrul actor a anunţat că, cel mai probabil, va începe filmările la "Top Gun 2" anul viitor.
Claudia Pavel, cunoscută mai ales ca şi ”Cream” după numele din industria muzicală, reuşeşte să arate senzaţional datorită regimului de viaţă pe care îl ţine. Ea a trecut de curând printr-un regim de detoxifiere cu efect şi la nivelul feţei, aşa că artista a avut curajul, pentru prima dată de mult timp, să apară în faţa fanilor complet nemachiată!
Procurorii ieşeni au pus sub acuzare trei agenţi de Poliţie din oraş pentru că ar fi vinovaţii morali ai unui viol odios, comis chiar în Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv din Iaşi. Gheorghe Davidoaia, Paraschiv Gheorghiţă Negoescu şi Paul Pristanda au calitatea de suspect şi sunt cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu, după cum a declarat Monica Palaghia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
Ajax Amsterdam şi Manchester United vor juca în această seară finala Europa League, un meci în care elevii lui Jose Mourinho au şansa de a-şi completa un mare vid din vitrina de trofee.
Actriţa mexicană Edith Gonzales pare să fi câştigat lupta cu cancerul pentru că este mai veselă şi mai plină de viaţă ca niciodată. Actriţa din telenovela ”Salome” le arătat prietenilor cât de bine se simte după tratamentul pe care l-a urmat şi care, se pare, i-a adus vindecarea de cumplita boală!
Renata şi fostul ei iubit, Marco Calu, s-au fotografiat apropiaţi şi îmbrăcaţi extrem de sumar. "Dimineaţă", a scris Renata pe Instagram, dând de înţeles că ea şi Marco Calu şi-au petrecut noaptea împreună.
Starea Denisei Manelista este oscilantă, dar familia şi apropiaţii nu şi-au pierdut speranţa că se va face bine. Cântăreaţa a primit miercuri vizita colegei şi prietenei sale Minodora, care i-a propus câteva lucruri pentru a-i îmbunătăţi situaţia! (citeşte AICI declaraţia ei)
Simona Sensual a mărturisit că momentele foarte grele prin care a trecut au făcut-o să se schimbe. Vedeta spune că faptul că a fost achitată într-un dosar a fost pentru ea ca o "revelaţie".
Curtea Supremă din Spania a confirmat, miercuri, pedeapsa de 21 de luni de închisoare cu suspendare pentru fotbalistul argentinian Lionel Messi, primită în 2016, pentru fraudă fiscală, informează Marca. Pe de altă parte, pedeapsa pentru tatăl lui Lionel Messi a fost redusă de la 21 de luni la 15 luni.
Ai imagini, o filmare sau o informație de senzație? Trimite-ne pontul — poate ajunge pe prima pagină.