Actorul Eugen Cristea a fost operat: ”Se pare că am făcut intervenția chiar la timp”

• Vedete
Actorul Eugen Cristea a fost operat: ”Se pare că am făcut intervenția chiar la timp”

Eugen Cristea a fost operat la ochi. Actorul și-a făcut apariția la un eveniment și a dat primele declarații după intervenția suferită. 

Direct de la spital, Eugen Cristea și-a făcut apariția la un eveniment cu bandajul pe ochi. Actorul a făcut primele declarații după intervenția suferită și a mărturisit că se simte bine în momentul de față, dar și că a avut noroc deoarece a ajuns pe mâna medicilor la timp. (CITEȘTE ȘI: EUGEN CRISTEA A SUFERIT UN ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL! FOSTUL PREZENTATOR DE LA “FERIŢI-VĂ DE MĂGĂRUŞ” : “ÎN VIAŢĂ, TOTUL E O LOTERIE!”)

”Nu e o operaţie grea cea de cataractă şi se pare că am făcut-o chiar la timp. Mă prezint în aceste condiţii pentru că vin aproape direct de la spital, dar nu puteam să lipsesc pentru că eu mai cred încă foarte tare în prietenie şi am vrut să fiu si de aceasta data, şi cu aceasta ocazie, alături de Marina. (…) Totul este în ordine… am fost unul dintre puţinii curajoşi, am facut opratia la diferenţă de o lună, prima data la ochiul drept şi apoi la ochiul stâng. Este vorba despre o operaţie de cataractă care nu are nicio legătură cu regimul meu strict de viaţă şi sănătos, şi aşa cum mi-a spus colectivul de medici”, a spus Eugen Cristea în cadrul unei emisiuni tv.

Eugen Cristea este căsătorit de mai bine de trei decenii cu Cristina Deleanu

Eugen Cristea este căsătorit de mai bine de trei decenii cu actrița Cristina Deleanu, iar unul dintre secretele care i-au ținut împreună atâta timp este…o rețetă. Deși actrița gătește foarte bine, preferata soțului ei va rămâne “celebra cacao caldă“, iar atunci când o primește, își recompensează soția cu zece lei.

„Îi dau 10 lei. Iar pe ea o distrează”, explică actorul. Nu o bea foarte des însă, o dată pe săptămână „Uitaţi, îi pun aici în sertar. Fac colecţie. S-au adunat 40 de lei luna aceasta”, adaugă, râzând, Cristina Deleanu. (VEZI ȘI: EUGEN CRISTEA SI-A TRANSFORMAT GARSONIERA IN MUZEU! ACTORUL ESTE INNEBUNIT MAI CEVA CA O FEMEIE DUPA…)

Băutura e cu adevărat delicioasă şi sănătoasă, conţine antioxidanţi şi se prepară în doar câteva minute. „Pun apa la fiert, adaug cacao, puţin zahăr şi gata”, explică actriţa. „E genială. Preferata mea”, o laudă soţul.

A avut nevoie de ajutorul nutriționistului

Moderaţia este cuvântul de ordine în regimul alimentar al celor doi. Mănâncă sănătos, puţin şi variat. S-au obişnuit aşa de 6 ani, de când au fost pentru prima dată la nutriţionist.

“Nu îmi ieşise bine glicemia şi m-am dus la Lygia Alexandrescu pentru sfaturi. Ea mi-a recomandat un regim pe care l-am ţinut cu stricteţe 4 ani. Am slăbit 10 kg, iar acum mă menţin. Menţin şi stilul alimentar, care presupune mese mici şi dese. De fapt, ele nu se cheamă mese, se cheamă intervenţii, ronţăieli. Nutriţionistul nu ne-a interzis nimic, doar ne-a organizat puţin mesele”, spune Eugen Cristea pentru click.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!