Actorul face dezvăluiri sfâșietoare despre Revoluția din 1989. Adrian Găzdaru: “Am stat până a început să se tragă!”

Românii comemorează 33 de ani de victoria revoluționară din 1989. Cu această ocazie, CANCAN.RO realizează un serial despre artiștii autohtoni care au participat la Revoluție. Invitatul celui de-al treilea episod este actorul Adrian Găzdaru (54 de ani). Acesta dezvăluie, în premieră, unde l-au prins zilele decembriste care aveau să marcheze începutul libertății. 

Începutul Revoluției l-a prins pe Adrian Găzdaru la muncă, pregătind un spectacol pentru o casă de cultură. Fostul manager al teatrului „Excelsior” era la începutul carierei sale și nu plecase încă de acasă, din Brăila. Pe data de 21 decembrie 1989, artistul avea doar 21 de ani.

„Aveam 21 de ani atunci. Revoluția m-a prins când lucram la un spectacol la o casă de cultură a institutului de construcții. Ne-a sunat cineva în timp că eram la repetiții, pe telefonul fix, nu existau mobile pe atunci, și ne-a spus că a început Revoluția și la Brăila. Au început să se distribuie arme și pe la poliție, că a ieșit armata și au fost mobilizate gărzile patriotice”, a spus Adrian Găzdaru, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Ce a găsit Oana PELLEA pe scaunele de la teatru. „Eu am strâns...

Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români

(CITEȘTE ȘI: Unde s-au aflat artiștii români în zilele sângeroase ale Revoluției din ’89. Simona Florescu Dichiseanu, mărturisiri exclusive: „Dichi a fost atins de gloanțe!”)

Adrian Găzdaru: „Nu m-am speriat”

Poate unul dintre cei mai curajoși artiști români a fost Adrian Găzdaru. În timp ce atât de mulți români s-au panicat teribil când a început Revoluția, actorul a rămas ferm pe poziții și nu s-a temut. A mers acasă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Următoarea zi, pe 22 decembrie, s-a decis să meargă în piață pentru a protesta, alături de alți tineri și a rezistat până când au început sunetele de împușcături.

„Nu m-am speriat. Am sunat imediat acasă, la părinți, să le spun că sunt bine și că plec spre casă. În timp ce traversam strada Eliberării, unde era sediul Poliției Municipiului Brăila, au trecut mașini cu oameni înarmați care strigau să mergem în fața Casei Albe, cum îi spuneam noi Palatului Administrativ. Recunosc că nu m-am dus, am mers acasă și abia a doua zi m-am dus în piață. Seara, nu știam ce să fac și abia a doua zi m-am dus în piață. Am stat până a început să se tragă, apoi am plecat. Se spunea că se trage, dar se pare că, până la urmă, erau simulatoare.

Nu (s-a temut că își va pierde viața, n.r.) pentru că era ‘inconștiența adolescentului’. Mai mult, trecusem prin stagiul militar de un an și patru luni și nu mi-a fost teamă. Îmi era o senzație, un amestec de bucurie cu teamă. Nu era frica de moarte, ci de securitate. Nu cred că s-a gândit nimeni, în euforia aceea, la moarte. Nu s-au gândit că vor exista morți”, a spus artistul.

(CITEȘTE ȘI: Unde s-au aflat artiștii români în zilele sângeroase ale Revoluției din ’89. Răzvan Oprea, dezvăluiri cutremurătoare: „Auzeam, de peste tot, împușcături”. Actorul a rămas profund marcat de lupta pentru libertate)

Adrian Găzdaru: „Am avut prieteni care au fost răniți”

Chiar dacă a avut norocul de a scăpa teafăr de la proteste, actorul a avut prieteni care au fost răniți și chiar cunoștințe care și-au pierdut viața. Unul dintre cele mai triste aspecte pe care și le amintește cu privire la Revoluție este acela că au murit atât de mulți tineri pentru condițiile minime de supraviețuire ale poporului.

Poate un moment care l-a impresionat cel mai mult din acele zile sumbre ar fi un incident grav la Șantierul Naval, unde un om a fost ucis.

„Regretul că nu s-a întâmplat acea eliberare la care ne așteptam, cea verbală, de a putea vorbi liberi, cea de mișcare, de a putea merge prin Europa, să cunoaștem alte civilizații, alte culturi, alte țări, dar nu cred că pentru asta și-au dat viața cei care au murit atunci, doar pentru aceste caracteristici minime ale existenței unui popor. 

Nu mi-am pierdut, din fericire, niciun coleg de breaslă. Lucram atunci la Teatrul ‘Maria Filotti’. Am avut prieteni care au fost răniți, am avut prieteni care erau șocați de faptul că lângă ei, au murit oameni. A fost o întreagă degringoladă și o groază de neînțelegeri între Armată și gărzile patriotice.

De exemplu, un prieten de-al meu foarte bun îmi povestea că a plecat de la șantierul naval și a fost chemat la Palatul Administrativ, li s-a dat o parolă în care să intre în contact cu Armata, dar între timp, acea parolă s-a schimbat. Când au ajuns și li s-a cerut să se identifice, au spus parola pe care o aveau și, din păcate, parola fiind schimbată, au început să tragă în ei. Atunci i-a murit un coleg de serviciu. Era destul de șocat, plus că a ajuns acasă după trei zile. Uniforma o avea pătată de sânge”, a mărturisit artistul.

Impresia actorului despre Revoluția din 1989

„Am fost impresionat de unitatea poporului român și demnitatea oamenilor. Cu toții aveau un singur gând și o dorință: libertate. Toți voiau să intrăm în rândul țărilor dezvoltate, în rândul oamenilor liberi și frumoși, așa cum spunea și Florian Pittiș, Dumnezeu să-l ierte”, a mai spus fostul manager al teatrului „Excelsior”.

(CITEȘTE ȘI: Aspirina din Las Fierbinți, momente de coșmar la Revoluție. Ce s-a întâmplat cu actrița Mirela Oprișor, în 1989: M-a dat cu capul de ciment)

Ce s-a întâmplat în ziua de 20 decembrie în Revoluția Română din 1989

Am ajuns la ziua de miercuri, 20 decembrie 1989. Se anunță o nouă zi de proteste în Timișoara. De la ora 10:00, muncitorii continuă protestele începute în ziua anterioară. Cetățenii se îndreaptă spre centrul orașului și vor ocupa piața. Liderul lor va fi Lorin Fortuna care va deveni ulterior președinte al Frontului Democratic. Mulțimea pătrunde în operă, iar liderii care cer libertatea vor merge în Balcon, de unde vor ține un discurs mulțimii.

Muncitorii din întreg orașul vor ocupa spațiul PCR, din fața Catedralei unde s-a vărsat atât de mult sânge. Zeci de mii de manifestanți timișoreni au ieșit în stradă. Scandările de tipul „Jos Ceaușescu”, „Jos dictatorul” vor răsuna cu patos, iar vorba care avea să devină realitate și care a dat încredere românilor, a fost, de departe: „Azi în Timișoara, mâine în toată țara”.

La prânz, Colonelul Zeca este sunat de către membrii Comitetului Județean de Partid care îi cer forțe pentru a putea bloca manifestanții. Informația ajunge și la ministrul Apărării Naționale care își păstrează decizia luată în urmă cu o zi, aceea de a nu răni cetățenii. De asemenea, Nicolae Dincă primește ordin de a nu face uz de armă, iar Radu Bălan a mers să stea de vorbă cu 2.500 de muncitori care protestau în făbrici.

Ștefan Gușă interzice uzul de arme, iar miliarii sunt retrași din oraș, excepție făcând doar zona centrală. Autoritățile hotărăsc să instaleze microfoane la Stadion și la Opera, unde se adunaseră cei mai mulți protestatari.

Nicolae Ceaușescu revine în România

Dictatorul se întoarce din Iran și instituie „starea de necesitate”, apoi ține un discurs în care spune că: „Elementele huliganice… au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării țării, dezmembrării totale, lichidării revoluției socialiste și întoarcerii sub dominație străină”, acuzând pe „agenturile străine de spionaj și pe românii din interior care își vând țara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.

Comitetul Județean de Partid de la Timișoara îi transmite lui Nicolae Ceaușescu doleanțele românilor, respectiv alegeri libere, deschiderea granițelor, eliberarea arestaților, predarea trupurilor neînsuflețite ale victimelor către familii, condiții mai bune de trai și prezentarea la radio și TV a faptelor reale care au loc în Timișoara. Bineînțeles, dictatorului nu i-a fost transmis și faptul că românii doresc schimbarea regimului și îndepărtarea sa de la conducerea țării.

Balconul Operei din Timișoara, locul de naștere al democrației

Grupul de protestatari, condus de Lorin Fortuna, construiesc un comitet de conducere. Câte doi, trei reprezentanți ai fiecărei întreprinderi sunt chemați pentru a vorbi în fața mulțimii. La ora 14:00, peste 50.000 de revoluționari construiesc Frontul Democratic Român și stabilesc programul de revendicări care va ajunge la Nicolae Ceaușescu. Astfel, Timișoara devine primul oraș liber din România.

În urma discuțiilor cu reprezentanții Frontului Democratic, Nicolae Ceaușescu ia decizia de a elibera persoanele reținute și de a preda cadavrele victimelor revoluționare. Din această categorie nu vor face parte și trupurile arse prin operațiunea „Trandafirul”.

Lista de revendicări a Comitetului cetățenesc

La Balcon, revoluționarii, deja organizați, stabilesc dorințele poporului român. Se citeşte lista de revendicări a Comitetului cetăţenesc, impusă în discuţiile cu prim-ministrul Constantin Dăscălescu:

1. Demisia preşedintelui Ceauşescu.
2. Demisia Guvernului.
3. Alegeri libere.
4. Înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru lămurirea evenimentelor de la Timişoara.
5. Tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi.
6. Punerea imediat în libertate a deţinuţilor politici.
7. Cine a dat ordin să se tragă la Timişoara?
8. Restituirea morţilor familiilor pentru a fi îngropaţi creştineşte.
9. Apariţia în aceeaşi seară la TVR a lui Ceauşescu pentru a informa opinia publică despre
situaţia reală de la Timişoara.
10. Libertatea presei.
11. Libertatea radioului şi a televiziunii.
12. Reforma învăţământului.

Bineînțeles, negocierile nu au decurs deloc conform planului. Ca urmare, o parte dintre protestatari vor veni din nou în Piața Operei, pentru a continua protestele. Vor urma zile decisive pentru poporul român.