Andrei, elevul din Buzău sancționat cu nota 2 pentru că a ironizat o profesoară pe Facebook, și-a făcut dreptate: „Nu a făcut meditaţie la nicio materie”

Andrei, elevul din Buzău sancționat cu nota 2 pentru că a ironizat o profesoară pe Facebook, și-a făcut dreptate: „Nu a făcut meditaţie la nicio materie”

Andrei Voicu, elevul Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, care în 2018 a primit 2 la purtare după ce a ironizat o profesoară de Desen pe rețelele de socializare, a obținut note foarte bune la Bacalaureat.

Tânărul a dovedit astfel, tututor profesorilor care l-au condamnat, că poate termina liceul și fără ajutorul lor. Andrei a fost un liceean normal până în clasa a X-a, atunci când e semestrul 1 a primit nota 2 la purtare, relatează Adevarul.ro.

Ce note a luat Andrei Voicu

Andrei absolvent a obţinut 9,55 la Istorie, 8,75 la Psihologie şi 8 la Limba şi Literatura Română. Acesta își dorește să urmeze cursurile Faclutății de Spihologie din București, însă trecutul lui școlar va fi marcat de nota 2 la purtare.

Profesora ironizată de Andrei

„Nu a făcut meditaţie la nicio materie. Andrei apreciază că la Română ar fi trebuit să fie notat mai bine şi va face contestaţie”, spune Elena Voicu, mama lui Andrei.

Citește și: Cosmina Adam este noua asistentă de la Acces Direct! Cu ce s-a ocupat înainte să o înlocuiască pe Emily Burghelea care și-a dat demisia la TV

Ce s-a întâmplat în 2018

Concret, tânărul a „făcut mișto” de profesoara de Desen pe rețelele de socializare făcând referire la trecutul ei din industria muzicală de pe vremea când făcea parte din trupa Kronos.

Pe 10 iunie 2019, judecătorii Tribunalului Buzău a dat dreptatate familiei Voicu, considerând că n-au fost încălcate limitele libertăţii de exprimare: „Anulează Hotărârea Consiliului Profesoral nr. 1/10.12.2018 şi Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 1/16.01.2019, inclusiv toate actele ce au stat la baza adoptării celor două hotărâri, precum şi toate actele subsecvente. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, către reclamant“, se arată în hotărârea de pe 10 iunie.

Nu rata: Adolescenta incendiată de monstrul din Mehedinți a fost operată din nou! Ce au dezvăluit medicii după intervenția chirurgicală

Ulterior, Curtea de Apel Ploiești a decis ca nota la purtare să îi rămână 2 pe semestrul 1, din clasa a X-a. Andrei Voicu a reușit să scape de exmatriculare întrucât pe semestrul 2 a obținut nota 10 la purtare, având astfel o medie anuală de 6.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...