Asta nu s-a difuzat la TV! Bianca și Claudia de la Insula Iubirii, schimb de replici uluitoare: ”Nu îmi e frică!”

Asta nu s-a difuzat la TV! Bianca și Claudia de la Insula Iubirii, schimb de replici uluitoare: ”Nu îmi e frică!”

Apele se agită din ce în ce mai mult la Insula Iubirii. Deznodământul este aproape, iar cuplurile din Thailanda trăiesc ultimele tentații ale ispitei. Unii s-au lăsat învăluiți de tentație, alții au căzut pradă dorului de partener, iar Claudia și Bianca au dezbătut întreaga situație. O discuție ce nu a fost difuzată la televizor a luat prin surprindere pe toată lumea. Ce au vorbit cele două?

După ce Marius Moise s-a despărțit de ea, Bianca trăiește șoc, după șoc. A fost părăsită, mai apoi și-a văzut iubitul în ipostaze extrem de apropiate de ispite, iar mai apoi a fost martoră a sărutului dintre el și Oana. Toate acestea au dat-o peste cap pe tânăra concurentă, care s-a destăinuit în fața Claudiei. Discuția celor două, deși nu a apărut la televizor a ajuns în mediul online, iar fanii emisiunii au fost surprinși.

(CITEȘTE ȘI: S-A AFLAT! CÂND VA AVEA LOC MAREA FINALĂ INSULA IUBIRII, SEZONUL 7, DE LA ANTENA 1)

Claudia și Bianca, discuții nedifuzate pe TV

Un moment de la Insula Iubirii care nu a fost difuzat pe televizor a fost postat pe platforma TikTok AntenaPLAY. Astfel, interanuții au fost martorii unei discuții între Claudia și Bianca. În urma tuturor celor întâmplate, antrenoarea de fitness a încercat să îi ofere câteva sfaturi colegei sale mai tinere. Aceasta a sfătuit-o să nu îl mai protejeze pe Marius și să încerce să realizeze că relația lor nu era una care să rezite în timp sau care să îi aducă fericire.

„Ești o persoană bună, ești o persoană inocentă, eu nu văd în tine răutate, ești inocentă și faptul că tu îl protejezi mereu pe Marius și nu vrei să vezi anumite lucruri înseamnă că ești o persoană bună. Ești inocentă, că nu ai văzut adevărata față a lucrurilor rele, dar cu timpul și cu experiența de viață vei înțelege ce este greșit și ce este corect. Situația asta îți dă de înțeles că nu te merită și meriți ceva mai bun!”, a spus Claudia.

Însă, în ciuda celor văzute și a sfaturilor primite de la colega sa, Bianca a continuat să îl apere pe cel care i-a fost iubit. Dar, tânăra a făcut un pas înainte, care i-au uimit pe fanii emisiunii. Bianca pare că a realizat că relația în care se afla nu era potrivită și este gata să ia viața în piept de una sigură.

„În momentul ăsta… el orice ar face, eu tot așa o să-l văd. Problema e că mă văd pe mine altfel, de fapt, realizarea e că mă văd pe mine altfel. Nu-l consider vinovat, dar îmi dau seama că poate am nevoie de oameni, însă am nevoie să fiu singură. Mie nu îmi e frică de asta, dar cred că niciodată nu am gândit și simțit așa.

Acasă mă gândeam că relația mea se va termina sau va continua tot așa, dar îmi pare rău că se termină. Eu îl iubesc foarte mult pe Marius… acum nu conștientizez exact. Nu ne merităm unul pe altul. El nu e fericit cu mine, iar eu mă mint că mi-e bine așa. Orice om are nevoie să fie fericit și omul de lângă el să fie fericit lângă el”, a spus și Bianca.

(VEZI ȘI: EMA OPRIȘAN L-A LUAT PESTE PICIOR PE SPEAK, DUPĂ CE A RÂS DE EA PE INTERNET. CE REPLICĂ DURĂ I-A DAT CONCURENTA DE LA INSULA IUBIRII)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
Click.ro
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!