Biletele RATB din hartie vor fi retrase din circulatie, incepand din mai, calatorii putand sa utilizeze cardurile Activ sau Multiplu, cu ajutorul carora Regia va avea informatii privind gradul de incarcare a vehiculelor, pe zone si intervale orare.
RATB precizeaza ca prin validarea celor doua tipuri de carduri va avea informatii relevante privind gradul de incarcare a vehiculelor, pe zone si intervale orare, indicator care contribuie la realizarea unui obiectiv major respectiv, adaptarea capacitatii de transport la cerintele publicului calator.
„Este momentul ca RATB sa-si uniformizeze sistemul de colectare a contravalorii titlurilor de transport, tinand cont de investitiile facute in sistemul automat de taxare. Doar in acest mod putem avea o imagine completa a utilizarii mijloacelor de transport in comun si a cererii de transport”, a declarat Adrian Crit, directorul general RATB.
De asemenea, RATB va introduce, pana la sfarsitul anului, plata serviciului de transport prin intermediul telefonului mobil, precum si noi titluri de calatorie.