Bodo de la “Proconsul”, primele mărturii despre moartea mamei sale: “Încă mai plâng. A fost un moment teribil, am fost dărâmat”

• Vedete

Toată lumea îl știe ca Bodo de la “Proconsul”, dar în buletin, artistul se numește Bogdan Marin. În cadrul unui interviu oferit recent, el și-a deschis sufletul cicatrizat, după moartea mamei sale și a vorbit despre plecarea ei de pe această lume. De altfel, una dintre melodiile de succes ale trupei lui a scris-o special pentru cea care i-a dat viață și a mărturisit că mai există zile când izbucnește în lacrimi gândidu-se la mama lui.

Bodo de la “Proconsul”, primele mărturii despre moartea mamei sale

În vârstă de 50 de ani, Bodo și-a pierdut mama pe când avea 21, iar moartea lui l-a afectat foarte mult. Din fericire, el a reușit să se ridice cu bine după această dramă, însă, atunci, odată cu dispariția celei care i-a dat viață a murit și o parte din sufletul său. În timpul declarațiilor, cântărețul a dezvăluit că piesa “Cerul”, una dintre cele mai sensibile ale formației sale, a scris-o cu gândul la mama lui și nu de puține ori plânge atunci când se gândește la ea. Artistul e convins că femeia îl veghează și l-a ajutat de multe ori în viață de pe lumea cealaltă.

“Am pierdut-o pe mama in 1989. Aveam doar 21 de ani atunci si a fost un moment teribil, am fost daramat. Incet-incet, cu ajutor de Sus, am reusit insa sa trec cu bine peste asta, fara sa patesc alte rele, dar va dati seama ca mama a ramas pentru totdeauna in inima si in sufletul meu.

Nu am sa va ascund si am sa vorbesc despre lucruri pe care nu le-am mai spus pana acum. Piesa «Cerul» a fost facuta pentru mama mea, ei ii este dedicata. Am plans de multe ori pe melodia asta si inca o mai fac. Oamenii poate au impresia ca sunt transpirat, dar de fapt mie imi dau lacrimile. Imi aduc aminte de ea, de felul in care zambea si de cum ma privea. Nimeni nu o va putea inlocui niciodata in inima mea. Cu toate acestea stiu, ca, de acolo, din Cer, ea este alaturi de mine si imi calauzeste pasi”, a declarat solistul de la “Proconsul” pentru wowbiz.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!