Ce este crezul și ce simbolizează în creștinism

Crezul, numit și Simbolul credinței, este un text care cuprinde pe scurt principalele învățături ale creștinismului. El a fost stabilit în primele secole ale Bisericii, în urma a două întâlniri importante ale episcopilor creștini, numite Sinoade Ecumenice. Prima parte a Crezului a fost formulată la Sinodul de la Niceea, în anul 325. Atunci au fost scrise primele șapte articole. Mai târziu, în anul 381, la Sinodul de la Constantinopol, au fost adăugate încă cinci articole. Forma finală poartă numele de Crezul niceo-constantinopolitan. În total, Crezul are 12 articole și reprezintă o declarație a credinței creștine, rostită și astăzi în cadrul slujbelor religioase.

Ce este Crezul (Crezul rugăciune)

Crezul este una dintre cele mai importante rugăciuni ale creștinismului și datează din secolul al IV-lea. Aceasta este mai mult decât o rugăciune, este esența convingerilor despre Dumnezeu, Iisus Hristos și Duhul Sfânt.

Crezul se rostește în timpul mai multor ceremonii religioase ca formă de identitate creștină. Prin această rugăciune, credincioșii își reafirmă apartenența la Biserică și își mărturisesc convingeri despre Dumnezeu, Sfânta Treime și mântuire.

Crezul se folosește în special la taina botezului, când un bebeluș intră în rândul creștinilor, iar părinții spirituali (nașii) rostesc Crezul în numele copilului.

Crezul:

„Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor

Şi viata veacului ce va să fie.

Amin”.

Cine a scris Crezul și cum a apărut

Prima formă cunoscută este Crezul Apostolic, care a luat naștere între secolele II-III și se bazează pe învățăturile apostolilor. Acest crez se folosește mai mult în Biserica Romano-Catolică.

Sinodul de la Niceea din anul 325 a fost o etapă importantă privind Crezul. Acesta a fost convocat de Împăratul Constantin cel Mare și în urma sinodului s-a format Crezul de la Niceea, redactat pentru a combate erezia arianismului. În acest Crez s-a stabilit că „Hristos este aceeași ființă cu Tatăl”.

Crezul niceo-constantinopolitan sau Simbolul Credinței are la origini crezurile de botez folosite în Palestina, Siria și Cezareea. Se crede că, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 325, Eusebiu de Cezareea ar fi prezentat un text al Crezului folosit în Cezareea. Acest text a stat la baza primelor șapte articole din actualul Simbol al credinței.

Mai apoi, în anul 381, la Sinodul II Egumenic din Constantinopol, Crezul a fost extins și a luat naștere Crezul-Niceo-Constantipoloitan, care vorbește despre rolul Duhului Sfânt în Sfânta Treime.

Aceasta este forma recunoscută astăzi de către Biserica Ortodoxă și cea Romano-Catolică.

Un moment de cumpănă în istoria Crezului se leagă de expresia „Filioque” („și de la Fiul”) pe care Biserica Romano-Catolică o adăuga în parte despre Duhul Sfânt, ca să întărească faptul că acesta vine „de la Tatăl și de la Fiul”. Modificarea nu a fost acceptată de Biserica Ortodoxă, iar această neînțelegere a contribuit la Marea Schismă din 1054.

Începând cu secolul al IX-lea, Crez se rostește la Botez în bisericile occidentale, în timp ce la Sfânta Liturghie se rostește Simbolul de credință niceo-constantinopolitan cu adaosul Filioque.

În zilele noastre, Crezul Niceo-Constantinopolitan este rostit în timpul Sfintei Liturghii.

Crezul atanasian apărut în secolul al VI-lea în limba latină și se rostea la începutul secolului al VIII-lea, Duminica, la slujbele de dimineață. Catolicii îl folosesc rar, iar anglicanii înlocuiesc Crezul Apostolic cu cel atanasian la marile sărbători.

Crezul de la Niceea și forma actuală

În anul 325, împăratul Constantin cel Mare a convocat primul Sinod Ecumenic al Bisericii creștine. La această întâlnire au participat episcopi din mai multe regiuni care au fost de acord cu pozițiile teologice majore propuse de proto-ortodoxie, având în vedere că în cel moment alte forme de creștinism erau deja excluse, suprimate, reformate sau distruse.

Scopul principal a fost combaterea arianismului, o învățătură care susținea că Iisus Hristos nu este egal cu Dumnezeu Tatăl și nu este veșnic. Episcopii prezenți au respins această idee și au formulat mai clar credința oficială a Bisericii.

În secolele următoare, însă, au apărut noi dispute teologice. Unele grupuri au fost ulterior declarate eretice nu neapărat pentru că ar fi negat complet credința, ci pentru că explicațiile lor nu erau considerate suficient de clare sau conforme cu formulările oficiale stabilite de Biserică.

Cele 20 de canoane adoptate de Sinod:

1. cei care se mutilează sau cer să fie mutilați să nu fie primiți în cler;
2. cei de curând botezați să nu fie promovați de îndată la hirotonisire;
3. viața clandestină a clericilor;
4. cerințe pentru a fi consacrat episcop;
5. situația celor excomunicați și datoria de a ține sinod de două ori pe an în fiecare episcopie;
6. precedența anumitor sedii episcopale; consensul mitropolitului pentru a fi sfințit episcop;
7. Poziția episcopul Ierusalimului;
8. atitudinea față de catari (o erezie ce prindea în acel moment);
9. promovarea la preoție fără examenul recerut;
10. Ce se petrece cu cei care și-au renegat credința în timpul prigoanei și apoi admiși între clerici;
11. renegarea propriei credințe de către mireni;
12. cei care au părăsit lumea pentru viața călugărească și apoi s-au întors la ea;
13. penitenții care cer Euharistia pe patul morții;
14. despre catehumenii lapși (care au cedat în timpul prigoanei);
15. despre clericii care se mută din loc în loc;
16. despre clericii care nu locuiesc în bisericile pentru care au fost aleși;
17. despre clericii cămătari;
18. locul diaconilor la celebrările liturgice și rândul lor la împărtășanie;
19. despre cei care vin în Biserica ortodoxă de la erezia lui Paul din Samosata și despre diaconese;
20. în zilele de duminică și-n zilele Cincizecimii nu trebuie să se facă rugăciuni în genunchi.

La Niceea a fost adoptat Crezul cu următorul text:

“Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, făcătorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu singurul născut; care este, din esenţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, cel de-o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut atât în cer cât şi pe pământ. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât şi s-a întrupat şi s-a făcut om. Şi a pătimit, şi a înviat a treia zi, după Scripturi, şi s-a suit la ceruri; Şi iarăşi va să vină să judece viii şi morţii. Şi în Duhul Sfânt”.

Ulterior, varianta integrală a Crezului a fost completată la Sinodul al II-lea de la Constantinopol și are 12 articole. Iată completările:

1. Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.

2. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

3. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.

4. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat.

5. Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

6. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.

7. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii si morții, a Căruia împărăție nu va avea sfârșit.

8. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci.

9. Și întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.

10. Mărturisesc un Botez, întru iertarea păcatelor.

11. Aștept învierea morților.

12. Și viața veacului, ce va să fie. Amin.

Când se rostește Crezul

Crezul Ortodox se rostește la fiecare Slujbă a Sfintei Liturghii și se citește împreună cu rugăciunile personale ale fiecărui creștin.

Această mărturisire a credinței în Hristos se rostește și la Botez, dar și în fiecare zi. În vechime, Simbolul de Credință se citea doar o dată pe an, în Vinerea Mare de către catehumeni înainte de a primi botezul.

După o perioadă scurtă, începând cu secolele V-VI, Crezul a început să fie rostit în toate bisericile creștine la Sfânta Liturghie, iar obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre.

Semnificația Crezului

Semnificația citirii Crezului la Liturghie este că orice Liturghie trebuie săvârșită de Biserica cea adevărată, sfântă, sobornicească și apostolească pentru a fi validă. În plus, se spune că orice Liturghie făcută de eterodocși care nu mărturisesc Crezul adevărat este invalidă.

Rostirea Crezului este o mărturisire a credinței. Rostind Crezul, oamenii își arată mulțumirea față de dragostea pe care Dumnezeu ne-a dovedit-o. Este un simbol al credinței și un rezumat al principalelor dogme ale Bisericii.

Rugăciune de seară. Rostește-o înainte să adormi pentru bunăstare, liniște și sănătate