Christiane Amanpour pleacă de la CNN. Și-a dat demisia după 43 de ani de carieră

Christiane Amanpour pleacă de la CNN. Și-a dat demisia după 43 de ani de carieră
Christiane Amanpour/ sursa foto: colaj CANCAN

Christiane Amanpour, jurnalistă și corespondentă al rețelei CNN și-a dat demisia după 43 de ani de activitate. Aceasta și-a anunțat retragerea de la postul de televiziune prin intermediul unui mesaj emoționant. Plecarea sa vine la câteva săptămâni după ce compania media Paramount Skydance a preluat oficial Warner Bros. 

Jurnalista în vârstă de 68 de ani a anunțat că pleacă de la postul CNN, în contextul schimbărilor de proprietate și al reorganizării a conducerii companiei. David Ellison a fost aspru criticat pentru modul în care a gestionat CBS News. Christiane Amanpour nu va mai prezenta emisiunile zilnice începând cu finalul acestui an. Cu toate acestea, ea va continua să modereze până în luna mai 2027 o emisiune săptămânală la CNN, dar va participa și la procesul de tranziție până în luna iunie. Celebra jurnalistă iraniană a transmis un mesaj emoționant în mediul online.

Christiane Amanpour pleacă de la CNN

Christiane Amanpour/ Profimedia

Christiane Amanpour a confirmat plecarea de la CNN în mediul online prin intermediul unui mesaj. Aceasta a transmis că se desparte de postul de televiziune după o perioadă îndelungată de reflecție.

Jurnalista a avut o carieră de 43 de ani în cadrul postului, iar decizia nu a fost deloc ușoară pentru ea. Mai mult decât atât, a venit cu un sfat pentru urmăritorii săi.

„După multe luni de reflecție și câteva nopți nedormite, am decis să mă despart de CNN, partenerul meu de 43 de ani fantastici. Împreună am luptat pentru a căuta faptele, dovezile și umanitatea, astfel încât CNN să poată transmite întotdeauna adevărul despre lume și către lume, fără frică sau favoritism. Nu uitați: fiți întotdeauna sinceri, nu neutri!”, a scris Christiane Amanpour , în mediul online.

Ce a transmis directorul executiv al postului după anunțul jurnalistei

Postul CNN a trecut printr-o serie de transformări în ultima perioadă și pare să sufere în continuare modificări. În urma deciziei dificile pe care a luat-o jurnalista, directorul executiv, Mark Thompson a făcut o declarație importantă.

El a spus prin intermediul unei scrisori trimise echipei că plecarea acesteia marchează începutul unui nou capitol. În plus, Mark a subliniat că decizia ei îl întristează profund.

„Îmi pare foarte rău să o văd plecând, dar am ajuns să accept că acesta este momentul potrivit pentru ea, atât personal, cât și profesional”, a spus Mark Thompson.

VEZI ȘI: Jason Arday, fost profesor la Cambridge, găsit mort la 41 de ani. Demisionase în urma unui scandal de plagiat

Mega-tranzacție în media românească! Kanal D, pe cale să fie vândut

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
Click.ro
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Slovacia sfidează liniile Bruxelles-ului și anunță că reia legăturile cu Rusia. Robert Fico trimite săptămâna viitoare o delegație la Moscova
Gandul.ro
Slovacia sfidează liniile Bruxelles-ului și anunță că reia legăturile cu Rusia. Robert Fico trimite săptămâna viitoare o delegație la Moscova
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...