Duminică, 21 mai 2023, are loc marea finală a sezonului 14 iUmor, de la Antena 1. Cei 11 concurenți s-au ”înarmat” cu umor de calitate și voie bună, însă doar unul sigur va pleca acasă cu trofeul și cecul în valoare de 20.000 de euro.
Bătălia pentru cei 20.000 de euro se va duce între cei mai buni concurenți de la iUmor 2023: Elena Voineag, Maria Grosu, Mihaela Pripici, Varză, trupa Pe Cap, trupa Duo Olé, Duma Țui, Paul Szabo, Teodora Nedelcu și The Free Tenors. Cei 11 finaliști s-au pregătit pentru a impresiona juriul, dar și telespectatorii, însă emoțiile și adrenalina le-au dat mari bătăi de cap.
UPDATE 23:45- Telespectatorii au fost cei care au decis marele câștigător, prin SMS la 1313, însă nu înainte ca Șerban Copoț și Dan Badea să anunțe ”Start vot”. Mihaela Pripici este câștigătoarea iUmor 2023. Glumele sale au ajuns la inimile telespectatorilor, iar asta s-a văzut în numărul mare de voturi pe care le-a primit: ”Mulțumesc tuturor, în special mamei mele. Îi mulțumesc pentru că nu s-a supărat atunci când am făcut glume de %$@$% despre ea”.
Vezi și: ANDREEA BĂLAN A IRONIZAT-O PE ANDREEA ANTONESCU. CE A SPUS DESPRE EA LA ANTENA 1
Maria Grosu se declară mulțumită de prestația ei din finala iUmor. A primit doar trei like-uri din partea lui Cheloo, Deliei și a lui Cortea. Bordea a fost cel care nu a rezonat cu prestația finalistei. Numărul Biancăi a fost cu și despre cât de obositoar este să fie o persoană faimoasă, tot timpul în centrul atenției. Imediat după prestație, concurenta a declarat că s-a simțit ca o divă și le este recunoscătoare tuturor celor care au făcut tot posibilul ca numărul ei să fie impecabil.
”M-am simțit ca o adevărată divă în finala «iUmor», sezonul 14! Chiar le mulțumesc tuturor celor din echipa emisiunii, pentru că mi-au pus la dispoziție tot ce am cerut pentru a crea momentul dorit. Le sunt recunoscătoare și dansatorilor fantastici care au fost alături de mine pe scenă, însă și Cocuței, și lui Bogdan, care s-au ocupat de coregrafie. (…). Adrenalina a fost atât de intensă, încât nici nu-mi amintesc tot ce am făcut pe scenă, de-abia aștept să văd finala, dar presimt că am strălucit! :)“, a spus Maria Grosu.
Deși are experiență în fața camerelor de filmat, Elena Voineag nu a făcut față emoțiilor din finala iUmor. Pentru a-i induce o stare și mai intensă de tensiune, Nelu Cortea și Cătălin Bordea au pulsat și s-au declarat nemulțumiți de numărul ei, considerând că prestația ei nu a fost una demnă de marea finală. Cu toate acestea, Elena a primit toate cele 4 voturi din partea juraților.
Dacă majoritatea finaliștilor nu au făcut față emoțiilor puternice, Teodora Nedelcu a fosta cea care nu s-a lăsat intimidată de propriile trăiri, motiv pentru care s-a concentrat pe ceea ce a avut de făcut, iar numărul i-a ieșit impecabil.
„Am venit hotărâtă să fac o figură bună şi am făcut! Trebuie să recunosc că mi-a fost frică de colegii mei de breaslă (n.r.: Bordea şi Cortea), tocmai pentru că ei au văzut multe show-uri şi variante cu mine şi aveau mai mult de comparat.
În rest, eu îi admir pe toţi juraţii şi tot ce îmi zic iau în calcul. Dintre contracandidaţi, cel mai teamă îmi este de Paul Szabo, care este un comediant bun şi care a şi făcut o figură bună în ziua finalei”, a declarat Teodora Nedelcu.
Considerat cel mai bătrân concurent din finala iUmor, Varză a primit un singur ”dislike” din partea lui Cortea: ”A fost prea multă poveste pentru prea puțină glumă. Este un om mișto, amuzant, însă nu a avut un număr pentru finala asta”. În prestația din această seară concurentul a ținut un monolog în care și-a arătat ”admirația” față de propria persoană. Varză a vorbit despre căt de urât este și cât de mult i-a influențat viața acest aspect.
”Este prima dată când vin cu un material scris de mine. Dar nu o să-mi mai scriu niciodată materialele. La 60 de ani o să concurez în continuare. Data viitoare vin cu poezii”, a spus Varză.