Cine se ocupă de afacerea lui Constantin Enceanu, după ce artistul s-a operat: „Greutatea cade pe umerii lor”

Constantin Enceanu este fără doar și poate unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică populară din România. Pe lângă cariera muzicală care i-a adus un real succes de-a lungul timpului, interpretul mai are și o afacere de familie, de care însă nu prea are timp să se ocupe, din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă. De aceea, artistul a lăsat-o în grija altor membri din familie și consideră că este pe mâini bune.

Afacerea lui Constantin Enceanu este pe mâna soției, copiilor și ginerelui

Artistul s-a operat anul trecut la genunchi, așa că a hotărât ulterior să dea mai multă importanță stării sale de sănătate și să lase deoparte afacerea de familie, dar și majoritatea evenimentelor pe care le avea de onorat.

Ei bine, restaurantul pe care îl deține solistul se află în grija soției sale, a copiilor, dar și a ginerelui său. Constantin Enceanu se ocupă acum doar de partea administrativă a afacerii, până în momentul în care starea de sănătate îi va permite să își reia activitatea. De asemenea, cântărețul susține că recuperarea după operația la genunchi decurge bine și că nu își face griji în această privință.

„Eu sunt bine, mă simt bine. De restaurant se ocupă copii mei. Soția, copiii, ginerele, fata. E o afacere de familie. Eu mai puțin sunt luat în calcul, că sunt mai tot timpul plecat. Greutatea cade pe umerii lor, mai puțin pe a mea.

Eu mă ocup de treburile administrative, m-am ocupat și acum în perioada asta. Primele trei săptămâni a fost mai greu, dar după aceea ne-am reluat activitatea normal”, a dezvăluit Constantin Enceanu, într-un interviu acordat pentru WOWbiz.ro.

CITEȘTE ȘI: Decizia luată de Constantin Enceanu în afacerea în care a investit 50.000 de euro: ”La mine, la local, se practică deja așa ceva!”

Constantin Enceanu consideră că restaurantul pe care îl deține este pe mâini bune (Foto: Facebook)

Cum se menține în formă artistul

Constantin Enceanu este dornic să bifeze mai multe reușite pe plan muzical, dat fiind faptul că la finalul anului trecut s-a concentrat mai mult pe starea sa de sănătate. Acesta are multe spectacole de onorat, începând cu data de 1 martie și speră să facă față tuturor evenimentelor la care este solicitat.

Dincolo de repetițiile pentru concerte, artistul își rezervă timp și pentru a se menține în formă. Interpretul de muzică folclorică recunoaște că a mai luat câteva kilograme în plus în ultima vreme, însă de fiecare dată are grijă să-și mențină greutatea sub control.

CITEȘTE ȘI: CE PIERDERI L-AU MARCAT PROFUND PE CONSTANTIN ENCEANU. „MĂ GÂNDEAM CĂ VA VENI ZIUA AIA ȘI DEJA O URAM”

Deși este extrem de obositor să petreacă atât de mult timp pe scenă, solistul spune că scapă de orice dureri sau oboseală în momentul în care se află în fața fanilor. Acest lucru este rețeta lui pentru o stare de bine, dar și pentru un stil de viață echilibrat.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
Click.ro
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Predicția terifiantă a lui Nostradamus pentru 2027 care deja s-a adeverit. Care sunt celelalte 4
Gandul.ro
Predicția terifiantă a lui Nostradamus pentru 2027 care deja s-a adeverit. Care sunt celelalte 4
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!