Decizia luată de Constantin Enceanu în afacerea în care a investit 50.000 de euro: ”La mine, la local, se practică deja așa ceva!”

Decizia luată de Constantin Enceanu în afacerea în care a investit 50.000 de euro: ”La mine, la local, se practică deja așa ceva!”

Anul acesta, Constantin Enceanu (58 de ani) a făcut o investiție de aproximativ 50.000 de euro într-un local aflat în Filiași, județul Dolj. Iar, pentru a reduce risipa de alimente, fenomen ce are loc în multe restaurante și localuri din țară, a decis să implementeze o măsură! Iată despre ce este vorba mai jos, în articol.

Constantin Enceanu, artistul în vârstă de 58 de ani, a făcut o investiție de zeci de mii de euro într-un local din zona Filiași, județul Dolj. Cântărețul a explicat ce face, pentru a reduce risipa de alimente.

„La mine, la local, se practică deja așa ceva! De când am deschis localul din Filiași am făcut lucrul acesta, văzând pe unde am umblat, cum se practică, să întrebi clientul dacă vrea restul de mâncare rămas, la pachet. Așa, rămâne foarte puțină mâncare, în general pâine, ceva cartofi și foarte puțină carne”, a spus Constantin Enceanu.

Vezi și CONSTANTIN ENCEANU A DAT LOVITURA ÎN AFACERI. INCREDIBIL CÂT COSTĂ MENIUL ZILEI LA RESTAURANTUL ARTISTULUI

Constantin Enceanu. Sursă foto: Facebook

„Abia îmi ajunge carnea rămasă să-i dau lui Azor, iar resturile de pâine și de cartofi le dau la lebede și mai am 20 de găini și 10 rațe, ca delicatese pentru ele”, a mai mărturisit artistul, pentru Ego.ro.

Citește și DE LA CE S-AU „LUAT”, DE FAPT, GRIGORE LEȘE ȘI CONSTANTIN ENCEANU: „ȘTIE CE ÎNSEAMNĂ CUVÂNTUL CIUBUCAR?”

Constantin Enceanu a investit în localul din Filiași aproape 50.000 de euro

Constantin Enceanu și-a dorit să facă o investiție nouă, motiv pentru care anul acesta s-a „debarasat” de aproximativ 50.000 de euro, pentru a-și îndeplini visul. Clienții se pot înfrupta dintr-un meniu variat în localul din Filiași, își pot petrece timpul liber și chiar pot lua parte la evenimente.

Cântărețul s-a gândit și la cei mici. În acest sens, a amenajat un loc destinat copiilor cu tobogane gonflabile și o tiroliană.

Sursă foto: Captură video Youtube, Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu a ținut post negru, cu apă chioară, după ce a muncit pe 60.000 de euro: „Am văzut moartea cu ochii!”
Click.ro
Mihai Trăistariu a ținut post negru, cu apă chioară, după ce a muncit pe 60.000 de euro: „Am văzut moartea cu ochii!”
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Digi 24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Digi24
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Nicușor Dan a anulat consultările pe care nu le-a convocat. Până la această oră, partidele nu au fost invitate la Cotroceni, deși președintele se angajase informal că va organiza miercuri consultări și va face o nouă desemnare de premier
Gandul.ro

VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!