Copii de 4, 11 si 14 ani au fost violati si filmati de doi sibieni, care au pus la dispozitie imaginile pornografice unor terti, pe internet, si unui olandez, care a dat la schimb alte materiale, cei doi barbati din Sibiu fiind retinuti de DIICOT, ulterior arestati.
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus retinerea pentru 24 de ore a inculpatilor Victor C. (23 de ani) si Claudiu G. (27 de ani), din municipiul Sibiu, pentru savarsirea infractiunilor de viol si pornografie infantila prin sisteme informatice.
Potrivit DIICOT, Victor C. a racolat mai multe victime, de sex masculin, avand varste intre 4 si 14 ani, din municipiul Sibiu, cu care a realizat materiale cu caracter pornografic.
Se mai retine ca, prin constrangere si profitand de imposibilitatea minorilor de a-si exprima vointa precum si de insuficienta dezvoltare psiho-fizica a acestora, a determinat trei victime, avand varstele de 4 ani, 11 si respectiv 14 ani, sa intretina acte sexuale.
In aceasta modalitate, inculpatul a realizat si detinut fisiere de tip imagine, continand poze cu minorii in ipostaze pornografice, pe care le- a pus la dispozitia tertilor, postandu-le pe internet, contra cost, sau prin intermediul conturilor detinute pe diferite retele de socializare.
De asemenea, inculpatul a transmis materialele pornografice si unui cetatean olandez, primind in schimb alte materiale de acelasi gen.
In sarcina inculpatului Claudiu G. se retine ca a detinut materiale pornografice cu minori.
La propunerea procurorilor DIICOT, instanta de judecata a dispus arestarea preventiva a inculpatilor pentru o perioada de 29 de zile.
Cercetarile au fost efectuate impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul SCCO Sibiu, suportul tehnic si informativ fiind asigurat de catre SRI Sibiu.