Costel Biju a ajuns de urgență pe mâna medicilor, după un eveniment. Ce i s-a întâmplat cântărețului

Costel Biju este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Oamenii își doresc să îl aibă prezent la evenimentele pe care le organizează, iar din acest motiv programul său este destul de încărcat. Recent, cântărețul a ajuns de urgență pe mâinile medicilor, direct de la o petrecere. Iată ce i s-a întâmplat.

Costel Biju a rămas fătă voce, după un eveniment la care a fost invitat să cânte. Artistul crede că oboseala și-a spus cuvântul pentru că în ultimele zile a muncit foarte mult.

CITEȘTE ȘI: DEDICAȚIA FĂCUTĂ DE ALEX BODI IUBITEI SALE, EMA UTA! COSTEL BIJU, „INTERMEDIARUL” CARE A DAT TONUL

Cântărețul a mai explicat și faptul că a fost nevoit să anuleze următoarele evenimente deoarece nu mai poate cânta.

„Am muncit foarte mult în ultimele zile, în ultima perioadă și aseară am rămas fără glas, la cântare, la Giurgiu. Astăzi am trei evenimente. Am fost la medic și mi-a spus să fac repaus vocal și iau tratament. Mi-a dat repaus două săptămâni, dar eu dacă îmi revin, o să intru pe scenă imediat”, a povestit cântărețul, potrivit spynews.ro.

Costel Biju trebuie să urmeze un tratament strict

Mai mult, cunoscutul manelist a explicat faptul că după ce a fost la medic, starea sa de sănătate nu s-a îmbunătățit, din contră, s-a trezit fără voce.

„Nu sunt mai bine, nu simt că se ameliorează situația, m-am trezit fără glas. Aseară la Giurgiu am cântat, dar nu mai puteam să mai cânt pur și simplu, nu aveam un timp de relax la voce, iar acum m-am trezit mai rău. O să vină cineva astăzi să îmi facă tratamentul”, a mai adăugat el.

Din acest motiv, medicul i-a prescris artistului un tratament strict. În următoarele două săptâmâni acesta trebuie să facă pauză vocală.

„Am mai multe medicamente de luat, cocktail, antibiotic, vitamine”, a mai spus celebrul manelist.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!