Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani, a digerat cu greu înfrângerea la scor de neprezentare, 3-0, suferită de elevii săi în meciul cu FCSB din runda a XXI-a a Ligii I. Tehnicianul FC Botoşani crede că elevii săi au avut prea mare respect pentru adversar şi au evoluat cu frică.
„Suntem conştienţi că ultimele două jocuri nu au fost dintre cele mai reuşite. Cel de la Chiajna mi s-a părut cel mai slab joc al nostru din campionat. Jocul cz FCSB nu îl consider unul slab dar nu am făcut un meci care să ne facă să câştigăm puncte. Am făcut o primă repriză aşa cum ne-am propus, cu o siguranţă defensivă şi cu spaţiu pentru contraatac. Am avut siguranţa defensivă, am avut oportunităţile pentru contraatac. Din păcate, acea greşeală de arbitraj, ne-a făcut să intrăm cu 0-1 la pauză. În repriza a doua a trebuit săachimbăm, ne-am asumat anumite riscuri, am încercat să fim mai aproape de poarta adversă, am avut ocazii dar din păcate spaţiile mari au fost avantajul adversarului. Calitatea individuală face diferenţa. Pe un teren mai dificil se vede abilitatea tehnică a jucătorilor. Ei s-au adaptat mai bine la situaţia de finalizare. Puţinele ocazii au reuşit să le valorifice la maxim. Calitatea tehnică a făcut diferenţa astăzi. Noi nu trebuie să ne luptăm cu armele adversarului. FC SB este o echipă cu calitate tehnică, abilitate tactică, inteligenţă, jucători de lot naţional. Am început jocul cu un pic prea mare respect pentru adversar. Nu am avutîncredere că putem face lucruri mari. Am fost un pic temători. În ultimul timp, un pic ne-am relaxat şi am încercat să ieşim individual în evidenţă. Asta ne-a costat. Eu sper că au înţeles cu toţii greşelile făcute, că e momentul să strângem rândurile şi să ne luptăm în continuare pentru şansa noastră”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani.
Tehnicianul a spus că la primul gol marcat de Gnohere a fost off-side la Tănase, afirmând că greşelile decisive împotriva formaţiei sale s-au înmulţit în ultimul timp.
„Din punctual meu de vedere e off-side la Tănase, la primul gol. Am văzut faza şi vorbesc responsabil. Fotbalul e un sport care te predispune greşelii. Pot înţelege că şi arbitrii greşesc dar aş vrea să spun o dată că a greşit în favoarea noastră. Nu eliminare la Steaua în tur, nu eliminare la Craiova, gol din off-side la Craiova, acum din nou, la Gaz Metan henţ foarte clar şi gol validat. Au fost lucruri pe care eu le înţeleg dar aş vrea măcar să echilibrăm balanţa dacă tot se greşeşte”, a adăugat Enache.
Cristi P.