Cum a ajuns Steliana Sima să lucreze în Poliție, dar și care este cel mai mare regret al său. ”M-am dus la șef să-i spun că vreau să plec acasă”

Cum a ajuns Steliana Sima să lucreze în Poliție, dar și care este cel mai mare regret al său. ”M-am dus la șef să-i spun că vreau să plec acasă”
Steliana Sima. Sursă foto: captură YouTube

Steliana Sima, pe numele ei real Florea Sima Cuța (57 de ani), este una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate interprete de muzică populară din România. Are o carieră de succes și se bucură de fericire și împlinire în plan personal. Totuși, înainte de a deveni cântăreață, Steliana Sima a lucrat în Ministerul Afacerilor Interne.

În cadrul unui interviu pe care l-a acordat, Steliana Sima a vorbit despre cariera pe care o are în domeniul muzical. De asemenea, artista a povestit cum a fost experiența sa ca polițist și cum a ajuns să lucreze în Ministerul de Interne.

Nu mulți sunt cei care știu că Steliana Sima a fost subcomisar de poliție, însă, s-a pensionat. De asemenea, armata a disciplinat-o și chiar a devenit una dintre cele mai bune în pilonul de tragere. (VEZI ȘI: CUM ȘI-A DESCOPERIT STELIANA SIMA VOCAȚIA DE CÂNTĂREAȚĂ. CÂT DE MULT A CONTAT FAMILIA PENTRU CARIERA ARTISTEI)

Steliana Sima: ,,M-a disciplinat mult armata”

În anul 1983, Steliana Sima a debutat pe scena românească și a uimit publicul cu vocea și melodiile sale. La doar 20 de ani, cântăreața a intrat în Ansamblul Ciocârlia, însă, a lucrat o perioadă în cadrul Ministerului de Interne.

,,Eu m-am pensionat, nu mai sunt în cadrul Ministerului de Interne, și m-am pensionat ca ofițer. Chiar dacă nu am făcut Academia de Poliție, din ’87 sunt în Ministerul de Interne, când am venit ca solist vocal la Ansamblul Ciocârlia. După ani de zile am văzut cum merg lucrurile și au început să scoată posturi la concurs. Mi-am zis că ar trebui să mă înscriu și eu și așa am intrat în viața militară.

Steliana Sima. Sursă foto: Facebook

Ca om m-a disciplinat foarte mult armata. Eu când am venit la Ansamblul Ciocârlia aveam 20 de ani, mi-a fost foarte greu să mă adaptez, plângeam și m-am dus la șef să-i spun că vreau să plec acasă.

Acolo mi-am luat o muștruluială zdravănă, am mai plâns o dată și am început să mă obișnuiesc. Ba am ajuns sa fiu una dintre cele mai bune în poligonul de tragere”, a declarat Steliana Sima, potrivit informațiilor oferite de fanatik.ro.

Cel mai mare regret al Stelianei Sima

Mereu determinată și hotărâtă să își vadă dorințele devenite realitate, artista a reușit tot ceea ce și-a propus. Este o cântăreață renumită și se bucură de tot ceea ce a realizat până acum. Totuși, pe Steliana Sima o macină un mare regret, și anume atitudinea ,,greșită” pe care a avut-o față de oamenii din viața ei. (CITEȘTE ȘI: TALENTUL NEȘTIUT AL CÂNTĂREȚEI STELIANA SIMA. „DACĂ AȚI ȘTI DE CÂTE ORI AM INTRAT EU CU IA PE DOS PE MINE, ÎN SCENĂ…”)

 ,,În viață am fost și încă sunt conform graficului. Am fost un om cu idealuri și obiective pe care le puteam atinge. Am analizat mereu dinainte ce voiam să fac când îmi stabileam un obiectiv, știam până unde pot să merg. Și am ajuns de fiecare dacă acolo unde mi-am propus.

Singurul meu regret este că am analizat oamenii după structura mea, un om deschis adică. În cântecele mele am rămas o carte deschisă, dar în particular viața m-a învățat să fiu mai diplomată. De multe ori mi-am luat-o de la cine nu mă așteptam”, a povestit artista, potrivit informațiilor oferite de sursa de mai sus.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!